Nicolas Sarkozy anunţă într-o carte, intitulată "Tout pour la France" ("Totul pentru Franţa"), că va candida în alegerile prezidenţiale din 2017, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cartea, publicată la Editura Plon, urmează să apară în librării miercuri.

Fostul şef de stat îşi prezintă în carte cele cinci axe ale campaniei, şi anume adevărul, identitatea, competitivitatea, autoritatea şi libertatea, scrie Le Figaro.

"Am decis să candidez în alegerile prezidenţiale din 2017. Franţa cere să i se dea totul. Am simţit că am forţa să port această luptă într-un moment atât de agitat al istoriei noastre" este fraza de pe coperta a patra prin care Sarkozy îşi marchează luni intrarea în campanie.

"Am ezitat, am întors datele dezbaterii pe toate feţele. Am încercat să fiu cât mai cinstit posibil faţă de alţii, faţă de familia mea şi de mine însumi", afirmă el.

Această carte, spune fostul preşedinte, "este punctul de plecare".

"În faţa unei neîncrederi atât de mari în discursul public, vreau să îi conving pe francezi că dezbaterea din campanie trebuie să se integreze în întregime mandatului prezidenţial", continuă el.

În opinia fostului şef de stat, "doar spunând, înainte de orice, că vom avea legitimitate, vom face totul după aceea. Nimic nu va fi posibil fără această cerinţă de claritate".

El a prezentat această schiţă de program în cinci axe ca pe tot atâtea "mari provocări de înfruntat": adevărul, identitatea - "prima noastră luptă pentru a ne apăra modul de viaţă", competitivitatea pentru ca Franţa să "redevină o putere economică", autoritatea în contextul în care "autoritatea maestrului în şcoală nu a fost niciodată atât de pusă în discuţie", iar "minorităţi îşi câştigă şantajul împotriva puterii" şi libertatea - "un atu în vederea restabilirii încrederii şi speranţei în viitor".

În opinia lui Sarkozy, "cei cinci ani care urmează vor fi ai tuturor pericolelor, dar şi ai tuturor speranţelor".

Hotărât să-şi transforme intrarea în campanie într-un eveniment care să diminueze ambiţiile prezidenţiale ale contracandidaţilor săi, Sarkozy ia pe toată lumea prin surprindere dezvăluind, luni, publicarea unei noi cărţi - a doua în opt luni.

Intrarea sa în campanie înainte de 25 august nu ridica nici umbră de îndoială, însă proiectul de a scrie o nouă carte nu a fost confirmat de anturajul acestuia.

Cartea anterioară, "La France pour la vie" (Plon), a fost publicată în ianuarie şi vândută în peste 100.000 de exemplare.

De la începutul anului, el şi-a transformat fiecare dintre şedinţele de acordare de dedicaţii într-o adevărată tribună. Câteva sute de persoane au venit să-l vadă în librării sau centre comerciale, unele situate la periferia unor oraşe. El s-a folosit de aceste ocazii pentru a relua legătura cu militanţii şi s-a declarat sigur că cei care plătesc 19,90 euro (89 lei) şi aşteaptă ore întregi pentru o semnătură vor fi primii care se vor duce să voteze în ziua alegerilor primare.

Această strategie pare că a dat rezultate.

În prezent, Sarkozy a recâştigat teren în sondaje. Unele institute îl creditează cot la cot cu Alain Juppé în rândul simpatizanţilor Les Républicains (LR). Însă nu cu suficient cât să-l întreacă pe primarul din Bordeaux în sondajele cu privire la al doilea tur al alegerilor primare, la care ar putea să participe un cerc mai larg de alegători.

"Voi participa la alegerile primare ale dreptei şi centrului. Voi respecta fiecare regulă în parte", afirmă Sarkozy.

În total 12 candidaţi au intrat în joc în vederea alegerilor primare ale dreptei, programate pe 20 şi 27 noiembrie.

Însă mult mai puţini vor putea candida efectiv, având în vedere numărul necesar de susţinători în vederea finalizării demersului - 260 de aleşi, dintre care cel puţin 20 de parlamentari şi 2.500 de membri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.