Doi activişti din cadrul organizaţiei ecologiste Just Stop Oil au perturbat piesa de teatru ”Furtuna” a lui Shakespeare cu actriţa americană Sigourney Weaver, în West End, la Londra, pentru a trage un semnal de alarmă împotriva inacţiunii în lupta împotriva modificărilor climatice, anunţă organizaţia relatează AFP.
Înarmaţi cu un panou cu mesajul ”peste 1,5°C, este un naufragiu mondial” şi cu un tun de confetti, ei au urcat pe scenă luni, către ora locală 20.00 (22.00, ora României). în timpul celei de a doua reprezentaţii a ”Furtunii” la Theatre Royal Drury Lane, potrivit unor imagini difuzate de către activişti.
"We'll have to stop the show ladies and gentlemen, sorry."
— PA Media (@PA) January 28, 2025
This is the moment two Just Stop Oil supporters disrupted a West End performance of The Tempest starring Sigourney Weaver.
Video credit: Jamie Lowe/ @JustStop_Oil pic.twitter.com/fZJzGx9Jtd
Starul din Alien, în vârstă de 75 de ani, aşezată pe un scaun, a fost scoasă de pe scenă, la fel ca cei doi activişti, în huiduielile majorităţii publicului.
”Furtuna”, o adaptare a uneia dintre piesele dramaturgului William Shakespeare, se joacă până la 1 februarie în capitala britanică.
2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar temperatură medie a ultimilor doi ani a depşit limita de 1,5°C a încălzirii stabilită prin Acordul de la Paris, adoptat în 2015.
Organizaţia Just Stop Oil cere sfârşitul exploatării energiilor fosile până în 2030.

BREAKING: THE TEMPEST WEST END PERFORMANCE DISRUPTED
— Just Stop Oil (@JustStop_Oil) January 27, 2025
2 Just Stop Oil supporters climbed onto the stage, stopping a performance starring legendary actor Sigourney Weaver.
1.5 degrees is a global shipwreck. Sign up for action this April: https://t.co/guLYY5sk5C
Video… pic.twitter.com/2BIxCVT4lO
”Mi-e frică pentru copiii mei, nu mă pot decide să-i las să se cufunde într-un viitor de penurii alimentare, de furtuni mortale şi de războaie pe resurse”, a declarat Hayley Walsh, care a urcat pe scenă, citată în comunicatul organizaţiei.
În trecut, Just Stop Oil a ţintit locuir culturale, de exemplu National Gallery, unde activişti au stropit cu supă ”Floarea-Soarelui” a lui Vincent Van Gogh, dar şi evenimente sportive foarte mediatizate, de exemplu Marele Premiu al Formulei 1 de la Silverstone sau Turneul de tenis de la Wimbledon.
Mai mulţi dintre activiştii organizaţiei au fost condamnaţi la închisoare după ce au luat parte la astfel de acţiuni.




























