Un elev de 12 ani, din localitatea vasluiană Todireşti, este cercetat de poliţişti pentru loviri sau alte violenţe, după ce a lovit o profesoară de mai multe ori peste picioare cu o ţeavă din pexal, incident în urma căreia femeia are nevoie de mai multe zile de îngrijri medicale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele unui elev de clasa a VI-a de la Şcoala Todireşti pentru loviri sau alte violenţe, după ce şi-a agresat pe stradă profesoara de Limba şi literatura română.

Tânăra de 29 de ani a fost lovită de mai multe ori peste picioare de către copil cu o ţeavă din pexal, în timp ce mergea pe drumul naţional DN 15 D. Aflată în preajma Primăriei Todireşti, profesoara a reuşit să fugă în sediul instituţiei, după ce a intervenit un bărbat aflat în preajmă. Cu picioarele pline de vânătăi, tânăra a mers la medicul legist, care a constatat că are nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

”În urma plângerii făcute de către victimă, în acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. Urmează a se desfăşura cercetări în acest caz pentru a se stabili toate împrejurările în care s-a petrecut agresiunea”, a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Loredana David.

Cazul elevului agresor a ajuns şi în atenţia conducerii şcolii ale cărei cursuri le frecventează, precum şi cea a Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.

”Incidentul va fi pus în discuţie în cadrul consiliului profesoral, care va stabili sancţiunea pentru elev. Cel mai probabil, având în vedere gravitatea faptei, se va decide scăderea notei la purtare sub patru şi copilul va fi lăsat repetent”, a precizat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Gabriela Plăcintă.

Şefii învăţământului vasluian nu au putut preciza care a fost motivul pentru care elevul a reacţionat violent, însă se presupune că băiatul s-ar fi răzbunat pentru notele mici puse de către profesoară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.