Cinci persoane au fost rănite după ce un microbuz s-a ciocnit, joi dimineaţă, cu un TIR, în localitatea vasluiană Iveşti, la faţa locului deplasându-se şapte ambulanţe. În mijlocul de transport în comun se aflau în total 20 de persoane, iar autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul s-a petrecut joi dimineaţă, în jurul orei 7.50, la intersecţia DN 11A  cu DJ 243A, în localitatea vasluiană Iveşti, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, Loredana David.

”Microbuzul, care efectuează curse regulate, circula dinspre Podul Turcului spre Bârlad, iar TIR-ul circula dinspre Tutova. Şoferul TIR-ului nu a dat prioritate de trecere şi a lovit microbuzul care circula regulamentar”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

În urma impactului, microbuzul s-a răsturnat, a precizat sursa citată.

Cinci persoane, printre care un minor, au fost rănite, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui

În total, în mijlocul de transport în comun se aflau 20 de persoane, conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Petru Iftene.

Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie, iar la locul accidentului au fost trimise şapte ambulanţe, dintre care una de transport victime multiple, precum şi trei autospeciale de descarcerare. Totodată, au fost prealertate autorităţile din judeţele Galaţi şi Bacău, precum şi un elicopter SMURD, fără să mai fie, însă, nevoie de intervenţia acestora, potrivit reprezentantului ISU.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul este blocat în zona în care s-a produs accidentul, iar şoferii sunt dirijaţi de către poliţişti pe altă rută.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.