Un şofer de 24 de ani din Bacău, fără permis de conducere, a fost încătuşat de poliţişti, după ce a refuzat să oprească la semnalele acestora, care l-au urmărit apoi cu autospeciala din dotare peste opt kilometri, tânărul abandonând maşina cu numere false în încercarea de a fugi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, agenţii de la Postul de Poliţie Plopana au pornit cu autospeciala din dotare în urmărirea şoferului, după ce acesta a refuzat să oprească la semnalele poliţiştilor în timp ce circula cu maşina pe drumul naţional DN 2F.

După parcurgerea a opt kilometri, băcăuanul de 24 de ani a oprit maşina şi a coborât din ea, încercând să fugă.

"În acel moment, tânărul a fost imobilizat de către agenţi şi condus la sediul Postului de Poliţie Plopana. Poliţiştii au stabilit că tânărul de 24 de ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat, plăcuţe montate pe vehicul aparţinând altui autoturism”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narciza Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru conducerea unui autovehicul fără a deţine permis şi a unui vehicul neînmatriculat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.