Incendiul violent care a izbucnit duminică după-amiază la o casă pe Strada Rămăşagului din Sectorul 4 al Capitalei a fost lichidat de pompieri după trei ore şi jumătate, a declarat, pentru News.ro, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au acţionat pentru stingerea incendiului care a izbucnit în jurul orei 17.00, la acoperişul unei case de pe strada Rămăşagului din Sectorul 4 al Bucureştiului.

Toate focarele au fost stinse la ora 20.30, potrivit lui Daniel Vasile. El a precizat că pompierii au fost nevoiţi să decoperteze complet acoperişul, care avea o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi, şi să se asigure că grinzile nu se vor reaprinde

Iniţial, la faţa locului s-au deplasat trei maşini de pompieri, dar numărul lor a fost suplimentat ulterior la nouă.

"A fost semnalat un incendiu la o locuinţă din Sectorul 4 cu puţin timp după ora 17.00. S-au deplasat trei autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD. Era foarte mult fum, ardea acoperişul casei, compusă din parter şi etaj. Într-un final, nouă autospeciale au reuşit să stingă focul. Nu există riscul să se propage şi la alte locuinţe din zonă", a mai spus Adrian Marin.

El a precizat că o femeie a făcut un atac de panică şi a primit îngrijiri de la echipajul SMURD aflat la faţa locului, nefiind nevoie să fie trimisă la spital.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.