Un incendiu provocat de explozia unei butelii a izbucnit, joi, într-un han din apropierea oraşului Măcin, judeţul Tulcea, un tânăr de 19 ani fiind rănit şi transportat la spital. Şase autospeciale de pompieri au intervenit la faţa locului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea, pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi, la Hanul Grecilor din apropierea localităţii Măcin, acolo unde a explodat o butelie, după care a izbucnit un incendiu.
La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale de pompieri, iar apoi în ajutorul acestora au mai venit alte două.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Un tânăr în vârstă de 19 ani a suferit o arsură la nivelul frunţii, fiind preluat cu o ambulanţă din Măcin şi transportat la Spitalul Judeţean Brăila pentru îngrijiri medicale, conform sursei citate.
La ora transmiterii acestei ştiri, pompierii tulceni acţionează pentru stingerea focului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.