Meteorologii au emis, sâmbătă după-amiază, două atenţionări nowcasting de vânt puternic în judeţele Botoşani, Vaslui, Iaşi, Bacău, Neamţ, Suceava şi Sibiu, precum şi o atenţionare de ceaţă pentru mai multe localităţi din judeţul Harghita, valabile până la ora 20.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În judeţele Botoşani, Vaslui şi Iaşi, precum şi în zonele de câmpie ale judeţelor Bacău, Neamţ, Suceava se vor semnala, sâmbătă, până la ora 20.00, intensificări locale ale vântului, ce vor atinge la rafală 55-60 de kilometri pe oră, potrivit unei atenţionări cod galben emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii mai avertizează că, până la ora 20.10, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge şi depăşi local 60 de kilometri pe oră şi izolat 70 de kilometri pe oră în următoarele localităţi din judeţul SIbiu: Sibiu, Avrig, Cisnădie, Sălişte, Tălmaciu, Arpaşu de Jos, Boiţa, Cârţa, Cârţişoara, Cristian, Gura Râului, Orlat, Poiana Sibiului, Poplaca, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Răşinari, Râu Sadului, Roşia, Sadu, Şelimbăr, Şura Mică, Tilişca şi Turnu Roşu.

De asemenea, ANM a emis o atenţionare cod galben de ceaţă în zonele depresionare, ce determină scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri pentru mai multe localităţi din judeţul Harghita: Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Topliţa, Cârţa, Ciceu, Ciucsângeorgiu, Ciumani, Cozmeni, Dăneşti, Ditrău, Frumoasa, Gălăuţaş, Joseni, Lăzarea, Leliceni, Mădăraş, Mihăileni, Păuleni-Ciuc, Racu, Remetea, Sâncrăieni, Sândominic, Sânmartin, Sânsimion, Sântimbru, Sărmaş, Siculeni, Subcetate, Suseni, Tomeşti, Tuşnad şi Voşlăbeni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.