Staţiunile de pe Valea Prahovei încă mai au locuri pentru turiştii care vor să îşi petreacă acolo vacanţa de 1 Decembrie, preţurile pornind de la 80 de lei pe noapte pentru o cameră într-o vilă din Sinaia şi ajung la 200 de euro pentru trei nopţi de cazare într-un hotel de cinci stele din Azuga sau 750 de lei, patru nopţi de cazare într-o cameră dublă la Buşteni, preţul incluzând mic dejun, cină cu mâncare tradiţională şi muzică live de Ziua Naţională. În Braşov, preţul pentru trei nopţi de cazare la un hotel de patru sau cinci stele poate ajunge până la 400 de euro pentru două persoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cea mai căutată dintre staţiunile de pe Valea Prahovei, Sinaia, multe dintre marile hoteluri anunţă că nu au oferte speciale de 1 Decembrie, în schimb, în vile şi pensiuni, preţurile au fost modificate, în multe dintre situaţii fiind mai mari.

Astfel, o cameră într-o vilă poate fi închiriată cu preţuri pornind de la 80 de lei pe noapte, cu 10 lei mai mult decât într-o perioadă normală, iar un apartament într-o pensiune, în această perioadă, ajunge şi la 350 de lei pe noapte.

În staţiunea Buşteni sunt vile care închiriază camere sau care sunt de închiriat în această perioadă, cu totul, doar grupurilor de turişti. Pentru 1 Decembrie preţul unei camere duble este de 150 de lei pe noapte pentru minimum patru nopţi de cazare, iar cel al unui pachet turistic ce include trei nopţi de cazare ajunge la 620 de lei pentru o cameră dublă sau 750 de lei pentru patru nopţi de cazare. Acest preţ include mic dejun şi cina cu mâncare tradiţională şi muzică live în seara Zilei Naţionale. Grupurile de opt turişti pot închiria o vilă în Buşteni, pentru două nopţi, cu o mie de lei.

Pentru cei care aleg să petreacă minivacanţa de 1 Decembrie la un hotel de cinci stele din staţiunea Azuga, costul a trei nopţi de cazare cu mic dejun pentru o persoană este de 300 de euro.

În schimb, preţul unei vacanţe la un hotel de două stele din aceeaşi staţiune porneşte de la 320 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare în cameră dublă şi ajunge la 420 de lei pentru patru nopţi de cazare, tariful incluzând şi demipensiune cu masă tradiţională, foc de  tabără, vin fiert şi ţuică fiartă în seara de 1 Decembrie. La un astfel de hotel, copiii sub cinci ani au gratuitate, iar cei cu vârste cuprinse între cinci şi 14 ani plătesc jumătate din preţul pachetului turistic.

Până în prezent autorităţile locale din Sinaia au anunţat că vor organiza paradă de 1 Decembrie, ocazie cu care strada care străbate centrul staţiunii va fi închisă circulaţiei autovehiculelor.

Potrivit operatorilor, turiştii care vor să îşi petreacă vacanţa de 1 Decembrie pe Valea Prahovei nu vor avea o problemă în a găsi cazare în zilele următoare.

Cei mai mulţi dintre turiştii care au ales să îşi petreacă vacanţa de 1 Decembrie în judeţul Braşov au făcut rezervări la pensiuni şi hoteluri din staţiunile Poiana Braşov, Predeal şi din zona Bran-Moeciu. 

În Poiana Braşov, preţul pentru trei nopţi de cazare la un hotel de patru sau cinci stele începe de la 200 de euro şi poate ajunge până la 400 de euro pentru două persoane. Oferta include, pe lângă cazare şi mic dejun, masă tradiţională românească şi spectacol folcloric de 1 Decembrie, dar şi petreceri pentru copii. De asemenea, turiştii au acces gratuit la SPA, la piscină şi la sălile de fitness ale hotelurilor.

La hoteluri de două sau trei stele, turiştii vor plăti pentru trei nopţi de cazare cu mic dejun inclus între 100 şi 150 de euro pentru două persoane.

Numeroşi turişti au făcut rezervări şi la Predeal, unde pentru trei nopţi de cazare preţurile la hoteluri sau pensiuni încep de la 100 de euro, cu mic dejun inclus, şi ajung până 250 de euro.

”Poiana Braşov este cea mai solicitată staţiune în sezonul de iarnă. Cererea este mare deoarece această staţiune are cele mai bune condiţii pentru schi. Pentru 1 Decembrie în Poiana Braşov gradul de ocupare a ajuns la 85%, iar în Predeal la 80%. Sunt alese aceste staţiuni deoarece turiştii speră să ningă şi poate aşa vor ajunge pe pârtii. De asemenea, în aceste staţiuni există şi hoteluri de lux, care sunt preferate de turiştii români. Primele care s-au vândut au fost pachetele mai scumpe, nu cele mai ieftine. Preţurile sunt rezonabile pentru minivacanţa de 1 Decembrie, dar de Revelion de exemplu sunt triple. Un sejur de Revelion în Poiana Braşov poate ajunge şi la 1.000 de euro de persoană“, a spus Cristian Rogozea, reprezentantul unei agenţii de turism.

În zona Bran-Moeciu, costul a trei nopţi de cazare nu depăşeşte 150 de euro pentru două persoane. Turiştii sunt aşteptaţi cu purcel la proţap, slănină şi cârnaţi de casă, brânzeturi tradiţionale, suc natural de mere, vin, ţuică şi gemuri făcute în casă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.