România a ajuns să importe, în această perioadă, energie electrică, în condiţiile în care preţurile sunt mai mici la producătorii din unele state din regiune comparativ cu preţurile din producţia internă, a declarat luni, pentru News.ro, Octavian Lohan, membru al directoratului Transelectrica, monopolul transportului de energie electrică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În prezent, energia costă în România, Ungaria şi Slovacia 65,01 euro/MWh, în timp ce în Cehia preţul era de 43,70 euro/MWh.

”Dacă există preţuri mai mici în afară, un broker desemnat de cele patru ţări care şi-au cuplat Pieţele pentru Ziua Următoare (România, Cehia, Ungaria şi Slovacia) poate achiziţiona energie de pe piaţa mai ieftină şi să o vândă pe piaţa mai scumpă, până se egalizează preţurile sau până se atinge capacitatea maximă de transfer între două pieţe. Dacă un producător vinde mai scump, el este scos de pe PZU de preţurile mai mici din afară”, a spus Lohan, pentru News.ro. 

Comparativ, în 12 februarie, la ora 14.00, în România, Ungaria, Cehia şi Slovacia energia costa 29,9 euro/MWh. Cel mai mare preţ se întâlnea în Grecia, 48 euro/MWh, iar cel mai mic în Bulgaria, de 25,9 euro/MWh.

Luni, la ora 14.00, consumul de energie în România se ridica la 8.855 MW, iar producţia era de 8.715 MW. Importurile erau de 300 MW, în timp ce exporturile erau de 140 MW.

Astfel, cantităţile importate reprezintă circa 3% din consumul de energie al României.

Ministerul Energiei a dat asigurări că nu există probleme în asigurarea cu energie electrică. 

”În legătură cu informaţiile apărute în presă cu privire la incapacitatea României de a asigura consumul de energie electrică din producţie internă, Ministerul Energiei face următoarele precizări: România nu înregistreaza probleme în asigurarea necesarului de energie din producţia internă: există suficiente unităţi de producţie şi stocuri de combustibili pentru acoperirea întregului necesar de consum al ţării, România înregistrând inclusiv disponibilităţi pentru export  (de exemplu, azi noapte, România a exportat în intervalul 3, circa 483 de MWh/h)”, a precizat Ministerul Energiei.

Importul de energie electrică din data de 13 februarie 2017 s-a realizat prin intermediul Pieţei pentru Ziua Următoare, cuplată cu pieţele din Ungaria, Cehia şi Slovacia, mai spun oficialii Ministerului Energiei.

”Mecanismul care stă la baza functionării pieţei cuplate este bunăstarea socială a consumatorilor finali: aceştia trebuie să aiba acces la cea mai ieftină energie disponibilă. În intervalul sus amintit, energia vândută în România se situa la un preţ mai mare decât energia provenita din cuplare (circa 74 de euro / MW – pret România fata de circa 71 de euro MW, pret piata pentru ziua urmatoare cuplată)”, a menţionat ministerul. 

Astfel, importul realizat în acest interval orar a fost unul în interesul consumatorului final din România, arată instituţia. 

”Reamintim cu această ocazie că inclusiv în momentele de vârf de iarnă, în care România a înregistrat consumuri istorice de energie, ţara noastră a produs circa 10.000 - 11.000 MW/h, asigurând nu doar necesarul intern, ci şi cantităţi pentru export (circa 1.000 -1.500 MW/h), România fiind un factor de echilibru în regiune”, punctează Ministerul Energiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.