Lira sterlină este în creştere marţi cu 2,36% faţă de dolar, după ce premierul britanic Theresa May a anunţat că va solicita votul Parlamentului pentru acordul final de ieşire din Uniunea Europeană, transmite MarketWatch.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un discurs urmărit cu atenţie, premierul a confirmat că ţara sa va ieşi de pe piaţa unică, urmând să negocieze un acord de comerţ liber ambiţios.

”Vom continua să fim parteneri de încredere, aliaţi şi prieteni apropiaţi. Vom dori să cumpărăm bunuri, să vi le vindem pe ale noastre, să tranzacţionăm  cu voi cât mai liber posibil şi să colaborăm unii cu alţii, pentru a ne asigura că suntem mai în siguranţă şi mai prosperi prin continuarea relaţiilor prieteneşti”, a spus May.

Lira sterlină a urcat la un maxim al zilei de 1,2279 dolari pe unitate, faţă de nivelul de luni, de 1,2046 dolari pe unitate.

Faţă de euro, lira a urcat la 1,1454 euro pe unitate, comparativ cu cotaţia de luni, 1,1363 euro pe unitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.