Elcomsoft, o companie de securitate specializată în aplicaţii de recuperat parole, acuză Apple că stochează pe serverele sale istoricul convorbirilor utilizatorilor, fără acceptul acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CEO-ul Elcomsoft, Vladimir Katalov, susţine că, dacă este activat serviciul iCloud, cel care presupune backup-ul şi sincronizarea datelor prin intermediul serverelor companiei, Apple copiază pe serverele sale inclusiv istoricul ultimelor patru luni.

Informaţiile vizate includ numere de telefon, ora şi durata apelurilor, precum şi listele de apeluri ratate sau respinse. În plus, sunt salvate în iCloud inclusiv apelurilor audio şi video realizate cu aplicaţia FaceTime.

Cei de la Elcomsoft susţin că acest lucru se întâmplă cel puţin din martie 2015, atunci când Apple a lansat versiunea 8.2 de iOS.

În replică, Apple susţine că acest lucru se face pentru a sincroniza datele între dispozitivele aceluiaşi utilizator, acestea fiind criptate şi putând fi accesate numai cu numele şi parola alese de către fiecare utilizator.

Pentru cei care deţin mai multe device-uri Apple, această veste nu constituie o mare surpriză, fiind cunoscut faptul că sincronizarea datelor între mai multe dispozitive se face prin intermediul iCloud. Nu se cunoştea, însă, perioada pentru care acestea rămân stocate pe serverele Apple.

Chiar şi aşa, ca o companie care a “pozat” ca un apărător al intimităţii utilizatorilor săi, Apple ar putea să includă o opţiune prin care utilizatorii să poată controla dacă aceste informaţii sunt sau nu trimise către serverele Apple.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.