Frigul arctic şi ninsorile abundente au lăsat zeci de mii de gospodării din sud-estul Europei fără electricitate, în condiţiile în care râurile au îngheţat, cablurile au cedat, iar staţiile electrice au înregistrat avarii, relatează Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din Grecia până în Ungaria, producţia centralelor hidroelectrice a scăzut din cauza temperaturilor care au scăzut şi sub -20 de grade Celsius, iar porţiuni din Dunăre au fost acoperite complet de gheaţă.

În Bulgaria, România şi Serbia, locuitorii unor sate izolate au fost evacuaţi pentru că au rămas fără electricitate sau căldură.

Bulgaria a refuzat solicitări pentru furnizarea de energie de urgenţă din partea Greciei şi Turciei, în urma ninsorilor abundente, a declarat marţi ministrul bulgar al Energiei, Temenuzka Petkova.

Autorităţile din Sofia au fost la rândul lor refuzate acum două zile de către România, în timp ce Grecia a anunţat că va opri exporturile de electricitate în Bulgaria, începând de miercuri la prânz.

”Piaţa se panichează din cauza vremii extreme. Cu toate aceste pene, oamenii nu ştiu la ce să se aştepte”, a spus Tamas Migaly, trader  la brokerul de energie 42 Financial Services din Praga.

Preţurile energiei au urcat în Ungaria la niveluri fără precedent, preţul spot pentru livrare imediată urcând marţi la 200 de euro pe megawatt oră, a arătat Migaly.

Contractele din Serbia au atins un nivel record marţi, până la circa 150 de euro pe megawatt oră, a spus Milos Mladenovic, director general al platformei  Seepex din Belgrad.

Preţul electricităţii pe piaţa Ibex din Bulgaria a atins circa 109,8 euro pe megawatt oră.

Potrivit datelor MDA Weather Services, vremea neobişnuit de rece va continua din Croaţia până în Turcia.

Temperaturile din regiune sunt estimate să atingă săptămâna viitoare, în medie, -6,4 grade Celsius, cu 6,8 grade sub media ultimilor 10 ani, conform The Weather Co..

Circa 23.000 de gospodării din Bulgaria au rămas fără electricitate, iar cele mai mari două porturi din ţară au fost închise din cauza condiţiilor meteorologice dificile. În România, circa 14.000 de gospodării sunt izolate.

”Întreaga regiune este relativ dependentă de centralele hidroelectrice, care produc în prezent mai puţin ca de obicei, în timp ce consumul creşte”, a arătat Mladenovic.

Deficitul de energie din regiune este amplificat de oprirea unor reactoare nucleare.

În România a fost deconectat un reactor  de 700 de megawaţi al centralei de la Cernavodă, după ce viscolul a deteriorat o linie de înaltă tensiune.

Ungaria, unde mai multe centrale termice au avut probleme, intenţionează să deconecteze un reactor al centralei Paks, pentru trei zile, începând din 13 ianuarie.

În Franţa, preţurile contractelor pentru electricitate cu livrare săptămâna viitoare au urcat marţi cu până la 99%, iar miercuri cu 18%. În Ungaria, preţul energiei cu livrare a doua zi a avansat marţi cu 110%, la un nivel record, conform datelor furnizate de brokeri.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.