Principesa moştenitoare Margareta şi principele Radu, însoţiţi de principesa Maria, iau parte la călătoria anuală a trenului regal care începe miercuri din gara Sinaia, şi va ajunge la Sibiu, pe 1 decembrie. În zilele de 15 şi 16 decembrie, familia regală va începe a şaptea călătorie cu trenul, pe traseul Bucureşti-Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Traseul celei de-a şasea călătorii regale cu trenul cuprinde oraşele Sinaia, Buşteni, Predeal, Braşov, Codlea, Făgăraş, Avrig şi Sibiu. 

Potrivit Casei Regale a României, trenul va sosi în gara din Sinaia miercuri, la ora 15.47. Accesul publicului va fi liber între orele 16.30 - 18.30. În dimineaţa zilei de 1 decembrie, trenul va opri în Gara din Buşteni, la ora 10.36, pentru 17 minute. 

Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)

În trenul regal vor fi prezenţi reprezentanţi ai familiilor regale ale Belgiei şi Bulgariei. Invitaţii de onoare ai Custodelui Coroanei vor fi regele Simeon al II-lea şi regina Margarita ai Bulgariei, precum şi Principele Lorenz al Belgiei.

Tot anul acesta, la 15 şi 16 decembrie, trenul regal va efectua a şaptea călătorie, la 100 de ani de la refugiul familiei regale, a Guvernului şi a Parlamentului României la Iaşi, potrivit familiaregala.ro. Pentru doi ani, din 1916 până în 1918, capitala Regatului României a funcţionat la Iaşi. Traseul Trenului Regal va fi Bucureşti-Adjud-Mărăşeşti-Bacău în ziua de 15 decembrie, şi Bacău-Roman-Paşcani-Iaşi în ziua de 16 decembrie 2016.

Actualul tren regal i-a condus pe regina Maria şi regele Carol al II-lea în diverse comunităţi din ţară şi în călătoriile lor din străinătate. Trenul a adus-o pe regina-mamă Elena în ţară, în anul 1940, când s-a întors din exil. Regele Mihai a călătorit mult cu trenul regal în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Majestatea Sa şi regina-mamă au vizitat Chişinăul, călătorind cu trenul regal. Tot trenul regal este cel care a purtat familia regală pe tragicul drum al exilului, în ianuarie 1948.

Lideri politici europeni şi nord-americani au fost musafiri ai trenului regal în anii 1948-1989.

Trenul regal, în al nouălea deceniu al existenţei sale, impecabil păstrat, cu o mare rezistenţă şi o remarcabilă calitate tehnică, continuă să servească naţiunea română, fiind unul dintre cele mai puternice simboluri regale şi ale Statului român.

Realuarea călătoriilor cu trenul regal a avut loc după 64 de ani, în octombrie 2012, şi a condus familia la Alba Iulia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.