Mai mulţi senatori PSD şi independenţi au depus în Senat o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea unei noi instituţii, "Panteonul României", care să omagieze personalităţile ţării, reluând astfel un proiect din 2009. Panteonul va fi condus de un consiliu, din care fac parte parlamentari, miniştri, membri ai Academiei, precum şi primarul Capitalei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul vine pentru a pune în practică o iniţiativă din anul 2009, când a fost înfiinţată, la propunerea Academiei Române, Fundaţia Panteonul României, care urma să pună bazatele noii instituţii şi în sarcina căreia îi revenea coordonarea întregului proiect, inclusiv a construirii unui sediu pentru instituţie. În 2009, preşedintele Fundaţiei, Ionel Haiduc, preşedinte al Academiei la acea vreme, spunea că noul sediu va costa cel mult 20 de milioane de euro, banii urmând să vină în special din fundaţii.

De atunci, nu au mai fost făcuţi paşi concreţi către înfiinţarea instituţiei, până la depunerea acestui proiect legislativ în Senat. El este semnat de 38 de senatori, majoritatea PSD, printre care Ecaterina Andronescu, Şerban Nicolae, Mihnea Costoiu, Titus Corlăţean şi Mihai Fifor, dar şi independenţi, precum Ilie Năstase.

Potrivit proiectului, Panteonul va fi monument naţional aflat sub egida Parlamentului şi a Fundaţiei Panteonul, dedicat personalităţilor ilustre ale poporului român, inclusiv celor aparţinând minorităţilor etnice şi religioase, personalităţi care şi-au adus o contribuţie cu totul deosebită în istoria românilor, în formarea statului român, în dezvoltarea culturii, artei, ştiinţei şi civilizaţiei române şi universale.

Panteonul va fi organizat ca instituţie naţională cu personalitate juridică, încadrată drept muzeu, iar scopul declarat este "dezvoltarea viitoare a poporului român prin omagierea contribuţiei personalităţilor" marcante.

Instituţia va fi condusă de un preşedinte, un consiliu ştiinţific şi un comitet director. Consiliul Ştiinţific va fi organ deliberativ, compus din preşedintele Panteonului, preşedintele fundaţiei, 15 membri fondatori ai fundaţiei, 10 membri desemnaţi din cadrul Academiei Române, preşedintele Academiei, preşedintele AOS, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, membrii Birourilor Comisiilor de cultură, consilierul preşedintelui României pentru cultură, ministrul Culturii, ministrul Educaţiei, preşedintele ICR, primarul Capitalei, preşedinţii uniunilor de creatori din Alianţa Naţională a Uniunilor de Creatori, oameni de ştiinţă şi personalităţi academice şi universitare, preşedintele COSR şi 5 membri desemnaţi de preşedintele Panteonului.

Consiliul Ştiinţific va desemna dintre membrii săi un comitet director, format din 10 persoane: parlamentari, oameni de ştiinţă, personalităţi academice şi universitare şi directorul executiv.

Instituţia va primi şi un sediu de la Primăria Capitalei sau un teren pentru construirea unuia.

Iniţiativa are susţinerea actualului preşedinte al Fundaţiei, Radu Ciuceanu, a PF Daniel şi a IPS Ioan Robu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.