Coordonatorul Departamentului Centenar, secretarul de stat Cristian Videscu, a declarat, joi, la Alba Iulia, la o dezbatere privind proiectul ”România Centenară”, că românii nu vor putea celebra în 2018 o sută de ani de la Marea Unire, dacă vor continua să fie ”dezbinaţi”, el adăugând că ”e o perioadă dificilă, politic vorbind”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu putem să facem această celebrare (Centenarul – n.r.), dacă noi suntem dezbinaţi. E o perioadă, politic vorbind, dificilă (…) şi care ar fi bine să înceteze şi cu siguranţă lucrurile se vor aşeza în perioada următoare şi ne vom putea concentra cu toţii mai mult pe ceea ce vrem să facem pozitiv şi bun”, a spus Videscu.

El a adăugat că Departamentul pentru Centenar îşi propune să atragă în proiectul Centenarului autorităţile locale, Guvernul, prin toate ministerele, Parlamentul, Academia Română.

”Ne aşteaptă un an greu, dar frumos pentru marcarea centenarului. Anul 2018, sărbătoarea naţiunii române, care se va desfăşura după un calendar foarte încărcat, un calendar la care noi am început să muncim şi la care toţi sunteţi invitaţi să ne fiţi parteneri, cu propuneri de proiecte, cu iniţiative, cu idei, soluţii, chiar şi cu o critică constructivă, un calendar care va demara la 1 Decembrie anul acesta şi va continua pe tot parcursul anului 2018”, a mai spus Cristian Videscu.

El a adăugat că în 2018 Departamentul pentru Centenar vrea să se concentreze pe comemorarea personalităţilor care au făcut unirea prin renovarea caselor memoriale dar şi pe lărgirea ariei de parteneriate care vor fi încheiate pentru celebrarea României Centenare.

Departamentul Centenar al Guvernului României, care a fost înfiinţat în luna iulie 2016, în colaborare cu Academia Română, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, au organizat, joi, dezbaterea ”România Centenară”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.