Emisiunea de divertisment ”Next Star”, prezentată de Dan Negru, revine în grila postului de televiziune Antena 1 din 16 februarie, de la ora 20.30, cu cel de-al optulea sezon, în care juraţii vor aduce copii în concurs.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Spre deosebire de celelalte sezoane, de data asta juraţii sunt cei care vin cu copiii în concurs. Fiecare jurat are două propuneri pe ediţie şi va trage cu dinţii ca cei doi copii «ai săi» să ajungă cât mai departe. Vor exista în continuare stelele verzi şi înfricoşătoarele stele roşii. Juratul nu va avea voie să voteze pentru copiii pe care îi aduce în competiţie. Poate încerca să influenţeze decizia celorlalţi trei juraţi, însă nu are voie să acorde nici o de stea, fiind subiectiv”, a spus Dana Mladin, producătorul show-ului, citat de Antena 1. 

O altă noutate a sezonului vor fi momentele pregătite de familiile concurenţilor, care se vor regăsi în fiecare ediţie a show-ului.

“Plecând de la un copil talentat în orice domeniu, am descoperit că şi membri ai familiei sale sunt talentaţi. Aşa că e liber la participarea cu tot familionul! Că e vorba despre cântăreţi, sportivi sau dansatori, actori sau circari, putem vedea sezonul ăsta cum talentul se transmite din tată în fiu”, a mai spus Dana Mladin.

Juriul emisiunii este alcătuit de Alina Eremia, Pepe, Dorian Popa şi CRBL.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.