Preşedintele rus Vladimir Putin a lăsat să se înţeleagă faptul că nu va respecta armistiţiul olimpic şi va continua luptele în Ucraina în timpul JO de la Paris, contrar dorinţei omologului său francez Emmanuel Macron, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Aceste principii olimpice, inclusiv armistiţiul olimpic, sunt foarte corecte (...). Dar puţine ţări din istorie l-au respectat, cu excepţia Greciei antice", a declarat Putin presei ruse la finalul unei călătorii de două zile în China.

Liderul rus a lăsat să se înţeleagă că, din moment ce Rusia a fost exclusă de la JO de la Paris din cauza invaziei sale în Ucraina, nu trebuie să respecte principiile Comitetului Olimpic Internaţional.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

"Oficialii internaţionali din domeniul sportului încalcă astăzi principiile Cartei Olimpice (...) în ceea ce priveşte Rusia, împiedicându-i pe sportivii noştri să participe la Jocurile Olimpice sub steagul lor, cu imnul lor naţional, dar vor ca noi să respectăm regulile pe care ni le impun", a spus el. "Pentru a cere ceva de la alţii, trebuie să respecţi tu însuţi regulile", a conchis el.

Emmanuel Macron a declarat că doreşte să facă "tot posibilul" pentru a avea un armistiţiu olimpic în întreaga lume în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. El a precizat că preşedintele chinez Xi Jinping i-a acordat sprijinul său la începutul lunii mai.

Săptămâna aceasta, el a subliniat din nou "importanţa unui armistiţiu olimpic, astfel încât Rusia să înceteze operaţiunile sale actuale şi să fie luate toate iniţiativele diplomatice utile pentru a începe negocieri care să respecte dreptul internaţional şi interesele legitime ale Ucrainei".

Xi Jinping şi Vladimir Putin, care s-au întâlnit la Beijing joi, nu au abordat acest subiect în mod public. Rusia a dus deja un război împotriva Georgiei în timpul Jocurilor Olimpice de la Beijing din 2008, când Tbilisi a vrut să recapete controlul asupra unui teritoriu separatist susţinut de Moscova.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.