Echipa germană Bayer Leverkusen a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Augsburg, şi a câştigat titlul în Budesliga fără să cunoască înfrângerea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bayer s-a impus cu 2-1 după un meci fără peripeţii, şi mai are doar două finale pentru a stabili un record: să încheie sezonul fără înfrângere, în toate competiţiile. Leverkusen va disputa finala Europa League, cu Atalanta Bergamo, şi finala Cupei Germaniei, împotriva grupării din liga secundă Kaiserslautern.

Stuttgart a avut un parcurs foarte bun, a învins-o pe Borussia Monchengladbach cu 4-0 şi a terminat pe locul secund, profitând de incredibila revenire a celor de la Hoffenheim în partida cu Bayern. Bavarezii au condus cu 2-0 după şase minute, dar gazdele au egalat şi s-au impus cu 4-2, prin tripla lui Kramaric.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Rezultatele din ultima etapă a Bundesligii, cea cu numărul 34

Borussia Dortmund – Darmstadt 4-0 (Maatsen 30, Reus 38, Brandt 72, Malen 88);

Union Berlin – Freiburg 2-1 (Hollerbach 68, Haberer 90+2 / Ritsu Doan 85);

Bayer Leverkusen – Augsburg 2-1 (Boniface 12, Andrich 27 / Komur 62);

Eintracht Frankfurt – RB Leipzig 2-2 (Ekitike 60, Marmoush 77 / Xavi Simons 42, Sesko 46);

Wolfsburg – FSV Mainz 1-3 (K. Paredes 18 / Gruda 24, van den Berg 72, Burkardt 85);

Hoffenheim – Bayern Munchen 4-2 (Beier 8, Kramaric 68, 85, 87 / Tel 4, A. Davies 6);

Werder Bremen – Bochum 4-1 (Friedl 6, Jung 78, Stage 80, Schmid 87 / Antwi-Adjei 85);

VfB Stuttgart – Borussia Monchengladbach 4-0 (Guirassy 23, 31, Jeong Woo- yeong 75, Mvumpa 83);

Heidenheim – FC Koln 4-1 (Dinkci 16, 22, Sessa 36, Beste 78 / Tigges 64).

Bayer Leverkusen este campioana sezonului, cu 90 de puncte şi cu o premieră pentru fotbalul german – elevii lui Xabi Alonso au câştigat titlul fără înfrângere (28 de victorii şi 6 egalităţi).

VfB Stuttgart s-a clasat pe locul secund, cu 73 de puncte, urmată de Bayern Munchen, cu 72 de puncte. În Liga Campionilor mai merg RB Leipzig (locul 4, cu 65 de puncte) şi Borussia Dortmund (locul 5, cu 63 de puncte).

Eintracht Frankfurt (locul 6, cu 47 de puncte) s-a calificat pentru Europa League, iar Hoffenheim, cu 46 de puncte, a ocupat poziţia a 7-a, urmând să joace în Conference League.

FC Koln (locul 17, cu 27 de puncte) şi Darmstadt (locul 18, cu 17 puncte) au retrogradat direct, iar VfL Bochum (locul 16, cu 33 de puncte) va juca barajul pentru menţinere în Bundesliga, cu Fortuna Dusseldorf.

Golgeter al Bundesligii este Harry Kane (Bayern Munchen), cu 36 de goluri marcate.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.