Şapte persoane, între care se numărau şi două femei, au fost spânzurate sâmbătă în Iran, în condiţiile în care Republica Islamică recurge tot mai des la pedeapsa cu moartea în scopuri politice, potrivit ONG-ului IHR (Iran Human Rights), cu sediul în Norvegia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parvin Moussavi, în vârstă de 53 de ani, mamă a doi copii, a fost spânzurată în închisoarea din Urmia (nord-vest) împreună cu cinci bărbaţi, toţi condamnaţi pentru trafic de droguri, a precizat IHR într-un comunicat.

La Nishapur (est), o femeie în vârstă de 27 de ani, Fatemeh Abdullahi, a fost spânzurată pentru uciderea soţului ei, care era şi vărul ei.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

IHR susţine că a înregistrat 223 de execuţii în acest an, dintre care cel puţin 50 numai în luna mai, după o accelerare a execuţiilor în urma încheierii Anului Nou persan şi a Ramadanului în aprilie.

Execuţiile în Iran sunt efectuate prin spânzurare.

Republica Islamică execută cele mai multe femei din lume, potrivit grupurilor pentru drepturile omului, multe dintre ele fiind victime ale căsătoriilor forţate sau abuzive.

În 2023, cel puţin 22 de femei au fost executate acolo, cel mai mare număr din ultimul deceniu, potrivit ONG-urilor.

"Tăcerea comunităţii internaţionale este inacceptabilă", a declarat pentru AFP directorul IHR, Mahmoud Amiry-Moghaddam. "Cei executaţi aparţin grupurilor sărace şi marginalizate din societatea iraniană şi nu au avut parte de un proces corect".

IHR susţine că Moussavi a fost deţinută timp de patru ani înainte de a fi executată. IHR citează o sursă care a declarat că a fost plătită cu echivalentul a 15 euro pentru a transporta un pachet care trebuia să conţină medicamente, dar care, de fapt, conţinea cinci kilograme de morfină.

Arvin Ghahremani, în vârstă de 20 de ani, a fost condamnat la moarte pentru crimă în timpul unei bătăi de stradă când avea 18 ani. El urmează să fie spânzurat luni în Kermanshah (vest).

IHR menţionează şi cazul lui Kamran Sheikheh, ultimul membru în viaţă al unui grup de kurzi arestaţi în 2009 şi 2010 pentru "corupţie funciară", în legătură cu presupusa lor apartenenţă la grupuri extremiste. Ceilalţi şase au fost executaţi în aprilie.

Recent, Iranul a stârnit proteste internaţionale după ce Toomaj Salehi, un celebru rapper iranian acuzat că a susţinut protestele din 2022, a fost condamnat la moarte. Avocaţii săi au făcut apel împotriva sentinţei.

Sute de persoane au fost ucise şi mii de persoane au fost arestate în timpul manifestaţiilor de la sfârşitul anului 2022, în urma morţii, la 16 septembrie, a Mahsei Amini, o tânără reţinută de poliţia pentru moralitate pentru că a încălcat codul vestimentar strict pentru femei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.