Totalul creditelor ipotecare noi acordate în primele trei luni ale acestui an a fost de aproximativ 1,1 miliarde de euro la nivel naţional, potrivit calculelor companiei de consultanţă financiară SVN Credit, excluzând refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările. Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel naţional în 2023 a fost de 62.000 de euro, în timp ce preţul mediu la nivel naţional al unui imobil tranzacţionat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creştere de la 82.000 de euro în 2022.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În primele trei luni ale acestui an au fost acordate credite ipotecare noi în valoare de aproximativ 1,1 miliarde de euro la nivel naţional, în creştere cu circa 29% faţă de nivelul înregistrat în primele trei luni din 2023”, arată un raport realizat de către compania de consultanţă financiară SVN Romania | Credit & Financial Solutions, din acest volum fiind excluse refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.

În total, raportările realizate de Banca Naţională a României (BNR) indică un volum de credite ipotecare acordate în România în trimestrul întâi din acest an de 2,15 miliarde de euro, în creştere cu peste 95% faţă de volumul de 1,1 miliarde de euro raportat pentru trimestrul I din 2023, acestea incluzând însă şi refinanţările, conversiile, transferurile şi restructurările.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Piaţa ipotecară din România este într-o revenire puternică de mai multe luni, coroborată şi cu creşterea numărului de locuinţe vândute, care a fost de aproape 19% în primele trei luni din acest an faţă de perioada similară din 2023. Având în vedere rezultatele din primul trimestru din acest an, 2024 va fi un an cu un reviriment puternic, pregătindu-se astfel terenul pentru un 2025 care ar putea aduce un nou record de credite ipotecare acordate, în funcţie şi de dimensiunea stocului de locuinţe aflate la vânzare şi de evoluţia macroeconomică locală. Încrederea consumatorilor a revenit însă la un nivel bun iar dobânzile urmează o tendinţă de scădere continuă”, a comentat Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions.

Creşterea pieţei de creditare ipotecară din primele luni ale acestui an s-a înregistrat într-un context în care dobânzile fixe, majoritare în ceea ce priveşte tipul de credite ipotecare contractate în 2024, au înregistrat noi scăderi, fiind ‚doborât’ şi pragul de 5% pe an, cea mai bună ofertă ipotecară cu dobândă fixă existentă în acest moment pe piaţă fiind cu o dobândă de 4,9% pe an.

Consultanţii SVN Credit Romania estimează că şi dobânzile variabile vor înregistra reduceri, cel mai probabil în ultimul trimestru din acest an, fără a se înregistra însă un nivel semnificativ de scădere, dobânzile fixe urmând să rămână şi în următoarele 12 luni cele mai avantajoase.

”Pentru cei care au un credit ipotecar cu dobândă variabilă şi nu au refinanţat până în prezent, în această perioadă ar fi un posibil ultim tren să facă acest pas. IRCC va scădea, însă nu va fi nivelul aşteptat, cel puţin nu iniţial, astfel încât dobânzile fixe vor continua să fie mai atractive, debitorii putând să revină la dobânzi variabile în viitor, printr-o refinanţare, în momentul în care acestea vor redeveni avantajoase”, a adăugat Alexandru Rădulescu.

În ceea ce priveşte rezultatele înregistrate în 2023, datele BNR arată că anul anterior au fost acordate în total în România credite ipotecare în valoare de 6,4 miliarde de euro, estimările SVN Credit Romania indicând un volum de credite ipotecare noi acordate de aproximativ trei miliarde de euro, sau 46% din totalul înregistrat.

Valoarea medie a unui credit ipotecar acordat la nivel naţional în 2023 a fost de circa 62.000 de euro, în timp ce preţul mediu la nivel naţional al unui imobil tranzacţionat prin credit ipotecar în 2023 a fost de 85.000 de euro, în creştere de la 82.000 de euro în 2022, potrivit calculelor companiei. În total, anul trecut au fost acordate aproximativ 48.000 de credite ipotecare noi, comparativ cu un nivel de aproximativ 55.000 de credite ipotecare noi acordate în 2022.

SVN Romania | Credit & Financial Solutions este unul dintre cei mai mari brokeri de credite ipotecare din România, cu un volum de credite ipotecare intermediate în 2023 în valoare de 91 de milioane de euro. Compania are patru birouri în Bucureşti şi alte 10 la nivel naţional, în Arad, Bacău, Braşov, Cluj – Napoca, Constanţa, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Timişoara şi Târgovişte. SVN Romania este una dintre cele mai mari companii de consultanţă imobiliară din România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.