Serviciul de securitate al Rusiei, FSB, l-a interogat pe Ruslan Ţalikov, prim-adjunctul ministrului rus al apărării Serghei Şoigu, în legătură cu dosarul de corupţie în care este implicat Timur Ivanov, un alt adjunct al lui Şoigu care a fost arestat săptămâna trecută, arată cel mai recent raport al spionajului militar britanic despre situaţia războiului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Despre Ţalikov, care este mai în vârstă, se spune că ar fi patronul lui Ivanov, menţionează spionajul militar britanic. El este probabil a treia persoană în ierarhia Ministerului rus al Apărării, după ministrul apărării, Serghei Şoigu, şi şeful Statului Major General, generalul Valeri Gherasimov.

Ca şi Ivanov, Ţalikov are legături de lungă durată cu ministrul apărării Şoigu. El a lucrat sub conducerea lui Şoigu la Ministerul Apărării Civile şi Situaţiilor de Urgenţă, înainte de a-l urma mai întâi în funcţia de guvernator al regiunii Moscova şi apoi la Ministerul Apărării în 2012.

Există, de asemenea, o posibilitate reală ca ancheta asupra lui Ivanov să-l afecteze şi pe ministrul rus de finanţe, Anton Siluanov, întrucât unele surse susţin că agenţiile de construcţii ale Ministerului Apărării au construit o casă pentru Siluanov.

Corupţia este de mult timp o problemă în Ministerul rus al Apărării. În 2019, procurorul militar şef Valeri Petrov a declarat că corupţia este "practic rădăcina majorităţii problemelor într-un stat de drept". Corupţia a fost un factor al performanţelor slabe ale Rusiei, în special la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei, când soldaţii aveau raţiile întârziate şi anvelope de proastă calitate şi se raportau furturi de combustibil, reamintesc serviciile secrete britanice în cea mai recentă evaluare a războiului  publicată miercuri pe X.

În seara zilei de 23 aprilie 2024, ministrul adjunct al apărării rus Timur Ivanov a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a fost informat cu privire la reţinerea lui Ivanov şi că ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a fost avertizat în prealabil.

Publicaţia rusă Vajnîe Istori a scris însă că motivul real al arestării ministrului adjunct al apărării rus Timur Ivanov este înalta trădare.

O sursă din cadrul Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), citată de Ukrainskaia Pravda, susţine că Ivanov se află într-un centru de detenţie rusesc şi este persecutat de regimul Putin ca urmare a unei operaţiuni a serviciilor ucrainene. În martie 2024, serviciul de informaţii al armatei din Ucraina a desfăşurat o operaţiune specială care a avut ca rezultat accesul la o cantitate semnificativă de informaţii confidenţiale şi documente oficiale ale adjunctului lui Şoigu.  Potrivit sursei GUR, Kremlinul ştia de cu mita pe care o lua Timur Ivanov şi nu acesta este motivul adevărat pentru care este adus acum în faţa justiţiei, ci scurgerea de informaţii şi mai ales faptul că acestea au ajuns la serviciul de informaţii ucrainean.

CITEȘTE ȘI Reuters: Arestarea adjunctului ministrului rus al apărării ar putea fi o lovitură dată unui "clan" rival. Ce atitudine a avut Serghei Şoigu de la izbucnirea scandalului

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.