Preţurile de consum din China au crescut pentru a treia lună consecutiv în aprilie, în timp ce preţurile de producător şi-au continuat scăderile, semnalând o îmbunătăţire a cererii interne, în timp ce Beijingul încearcă să facă faţă provocărilor, în încercarea de a susţine o economie slăbită, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cifrele, urmărite îndeaproape, urmează unor date mai bune decât erau aşteptările despre importuri, pentru aprilie, sugerând că un val de măsuri de sprijin politic din ultimele câteva luni ar putea susţine încrederea consumatorilor.

Preţurile de consum au crescut cu 0,3% în aprilie faţă de aceeaşi lună din anul precedent, au arătat sâmbătă datele Biroului Naţional de Statistică, faţă de o creştere de 0,1% în martie şi un sondaj Reuters care prognoza o creştere de 0,2%.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei. Parteneri: ACUE, Hidroelectrica, Transgaz
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Depozitarul Central, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast, Evergent Investment
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Imobiliare.ro, Nordis, Meta Estate, Genesis Property

”Exceptând preţurile alimentelor şi energiei şi datele privind inflaţia de consum sugerează o revenire a cererii, în special în servicii”, a declarat Xu Tianchen, economist senior la Economist Intelligence Unit.

Inflaţia de bază, excluzând preţurile volatile la alimente şi combustibili, a atins 0,7% în aprilie, de la 0,6% în martie.

În general, indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 0,1% faţă de luna precedentă, depăşind o scădere estimată de 0,1% în sondaj şi inversând o scădere de 1% în martie.

Cei mai mulţi observatori din China spun totuşi că Beijingul are încă treabă de făcut, iar impulsul s-ar putea dovedi nesustenabil, deoarece sondajele oficiale arată o încetinire a activităţii fabricilor şi serviciilor, în timp ce o criză îndelungată a sectorului locuinţelor nu arată niciun semn de relaxare, stimulând argumentele pentru mai mult sprijin politic.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.