Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ştie că este o problemă la impozitarea muncii pe venituri mici, fiind „cea mai mare impozitare din UE”, însă nu poate veni cu scăderi ale impozitului pe salariul minim ca să evite situaţia în care numărul angajaţilor plătiţi cu salariul minim se va dubla, deoarece sunt nişte reforme în zona fiscală asumate prin PNRR, în noua lege a salarizării care vin la pachet şi cu ceea ce priveşte impozitarea muncii. Şeful Executivului a adăugat că Guvenrul va încerca să vină cu un sistem de deduceri pentru cei cu venituri mici. „Eu nu pot risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime, cât sunt angajaţii în economie acum cu salariu minim, să am două treimi”, a mai explicat preşedintele PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Marea problemă e la impozitarea muncii la veniturile mici. Acolo putem spune foarte clar că este cea mai mare impozitare din UE. Pachetul cerut şi de către Uniunea Europeană şi asumat prin PNRR de România, indiferent cine l-a semnat şi cum au negociat, este de a avea anumite reforme în zona fiscală şi o nouă lege a salarizării, care vin ambele la pachet în ceea ce priveşte şi impozitarea muncii. Până atunci vom încerca să venim cu un sistem de deduceri la cei cu venituri mici care se direcţionează din punctul meu de vedere către sănătate, educaţie şi pensii private. Sunt servicii pe care în acest moment le susţine Guvernul României, prin Casa de Sănătate. Ştiţi foarte bine că Guvernul României alocă din ce colectează la Pilonul II de pensii şi, din punctul meu de vedere, chiar dacă este un efort bugetar de peste 1% din PIB e un lucru bun pentru că aduce o sustenabilitate sistemului de pensii pe termen lung. Toate aceste servicii trebuie dezvoltate. Sunt un partener al partenerilor sociali, patronate şi sindicate, dar un partener astfel încât să avem un plan, nu un plan pe moment cum s-a întâmplat de 30 de ani în România. Am să stau la masă cu patronatele şi sindicatele şi vom începe acest plan de pus la punct, pentru că România nu poate să se dezvolte numai prin investiţii. România trebuie să devină sustenabilă şi prin servicii şi prin tot ce înseamnă economie”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat despre scăderea impozitării la salariul minim, luni, a inaugurarea noii secţii de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

„Eu nu pot risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime, cât sunt angajaţii în economie acum cu salariu minim, să am două treimi, a mai spus premierul.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

„Acest lucru se va face cu un dialog concret, atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele. Eu nu fac lucrurile pe colţul mesei. Eu nu arunc România într-o aventură, după ce am muncit împreună cu toţi colegii mei din Guvernul României să aducem această stabilitate macroeconomică. Da, spun de peste doi ani că este cea mai mare impozitare la salariile mici din Europa, peste tot. Dar legislaţia, eu nu pot risc să vin cu scăderi de impozitare la salariul minim pe economie şi să mă trezesc de la o treime, cât sunt angajaţii în economie acum cu salariu minim, să am două treimi. Asta înseamnă că am distrus România şi nu am salvat-o. Ca să iau o măsură pe picior ca să îmi aducă eventuale voturi, nu am să o fac. Vă repet. Lăsaţi-mă, exact cum a venit Apocalipsa mereu, nu m-am încadrat în deficit, am dat faliment, vă anunţ o veste bună. Să fiţi atenţi la inflaţia care va fi anunţată pentru două zile”, a completat şeful Guvernului.

El a mai anunţat că probabil vor fi luate o parte dintre măsuri, cum ar fi deduceri din impozite, în cazul în care ai copilul la grădiniţă sau şcoală.

„În acest an presupun că o să începem să luăm parte din măsuri, dar când avem tot filmul şi tot planul întreg şi îi anunţăm pe români – cu asta se începe şi la asta duce. Aici sunt deducerile – ai copilul la grădiniţă, ai copilul la şcoală, îţi deduci din impozite. Eu ca stat suport acest lucru. Ai în sănătate, îţi faci asigurare privată. Aceste servicii nu pot fi sustenabile numai de la bugetul de stat. Am ajuns la cheltuială cu domnul Rafila la aproape un miliarde euro pe lună pe sistemul de sănătate şi mă uit la televizor şi văd din două în două zile cum se spune că nu sunt bani de medicamente. Deci ceva nu funcţionează. Nici eu, nici domnul Rafila nu ne permitem să jucăm în acest film. Presupun că am ajuns în funcţiile acestea ca să rezolvăm problemele”, a conchis Ciolacu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.