Reprezentanţii Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au anunţat că beneficiarii FEADR au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranşă de plată în valoare totală de 119 milioane de euro (594,66 milioane de lei). Prin plăţile efectuate în perioada 22 - 30 aprilie, AFIR a decontat cheltuielile realizate în cadrul proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi cele aferente măsurilor de mediu şi climă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din această sumă, 17,48 milioane de euro (87,39 milioane de lei) reprezintă finanţarea de la Bugetul Naţional, iar diferenţa este acoperită din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, mai arată comunicatul de presă al AFIR.

Cele mai multe plăţi, respectiv 112,7 milioane de euro au fost efectuate pentru rambursarea cheltuielilor beneficiarilor proiectelor de investiţii.

Fondurile publice nerambursabile sunt acordate în urma verificării şi autorizării la plată de către experţii AFIR a cheltuielilor realizate, în baza cererilor de plată primite de la beneficiarii publici şi privaţi ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în conformitate cu contractele de finanţare încheiate, precum şi cu angajamentele asumate, mai indică sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.