Poliţia germană a arestat sâmbătă opt activişti pentru combaterea schimbărilor climatice care au pătruns pe terenul aeroportului din Munchen, provocând pentru scurt timp închiderea aeroportului şi ducând la anularea a circa 60 de zboruri în timpul unui weekend plin, de vacanţă, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şase dintre activişti s-au lipit de o pistă, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei, adăugând că situaţia este acum sub control, ambele piste ale aeroportului fiind deschise pentru sosiri şi decolare.

Grupul pentru climă Last Generation, care a desfăşurat proteste similare în trecut, a declarat, într-o serie de postări pe X, că este responsabil pentru acţiune, arătând pe membrii săi pe ceea ce părea a fi o pistă sau asfalt, cu semne de protest.

Evenimente

12 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, ROCA Industry, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, Meta Estate

Ulterior, grupul a declarat că şase persoane s-au aşezat pe asfaltul aeroportului la ora locală 4:45 a.m. (02:45 GMT) pentru a bloca avioanele şi a criticat Berlinul pentru că subvenţionează companiile aeriene în detrimentul transportului feroviar.

”Problema este guvernul, nu vacanţa noastră”, scria PE unul dintre panouri.

Ministrul german de Interne, Nancy Faeser, a declarat că măsurile de securitate de la aeroport vor fi revizuite.

”Asemenea acţiuni criminale pun în pericol traficul aerian şi dăunează protecţiei climei, deoarece provoacă doar dispreţ şi furie. Făptaşii trebuie urmăriţi energic”, a scris ea pe X.

Ministrul german al Transporturilor, Volker Wissing, a declarat că sunt necesare noi legi pentru a pedepsi astfel de acţiuni ca infracţiuni, cu până la doi ani de închisoare.

Legile actuale le clasifică drept infracţiuni minore.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că aeroportul a fost complet închis pentru decolare şi aterizare timp de aproape două ore. Aproximativ 11 zboruri au fost deviate, aproximativ 60 au fost anulate, iar întârzierile sunt încă posibile, a spus persoana.

Perturbarea s-a produs în una dintre cele mai aglomerate perioade de călătorie pentru aeroportul din sudul Germaniei, a doua după sărbătorile de Paşte, potrivit aeroportului.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.