Deputatul Gabriel Zetea (PSD) a declarat joi, despre o lege a lobby-ului, că deocamdată în România nu am avut încă suficientă înţelegere politică,...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a precizat, luni, că în cazul în care vor fi discuţii în coaliţie şi o înţelegere între social-democraţi şi liberali să...
Deputatul PSD Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaţilor, afirmă că angajaţi ai Camerei Deputaţilor care sunt plătiţi din fonduri publice au fost...
Coordonatorul campaniei PSD la alegerile europarlamentare, eurodeputatul Mihai Tudose, a declarat vineri, în cadrul conferinţei de alegeri a organizaţiei PSD...
Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat miercuri, despre comasarea alegerilor, că este o propunere pe care colegii de la PNL îşi doresc să o aibă, dar...
Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea anunţă că reprezentanţi ai angajaţilor din serviciile de Ambulanţă s-au întâlnit, marţi, cu premierul Marcel Ciolacu...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat că PNL trebuie să îşi asume faptul că este la guvernare încă din anul 2019 şi a avut trei premieri în aceşti...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a precizat că ar vrea ca şeful Consiliului Concurenţei Bogdan Chiriţoiu să accepte invitaţia Parlamentului de a veni să explice...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a anunţat, referitor la intenţia social-democraţilor de a taxa casele de marcat de tip Selfpay din supermarketuri, la nivelul unui...
Deputatul PSD Gabriel Zetea afirmă vineri, pe Facebook, că în 2021, când Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură, fiecare român era mai sărac...
Deputatul Gabriel Zetea (PSD) a declarat miercuri, în emisiunea Proiect de Ţară România, de la Prima News, că în momentul în care PSD va avea un premier...
Deputatul Gabriel Zetea (PSD) a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre discuţiile privind schimbarea de ministere între PSD şi...
Deputatul PSd Gabriel Zetea îi adresează trei întrebări „patriotului” liberal Rareş Bogdan, „unul dintre marii luptători care «au înfrânt» cauza...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat că Florin Cîţu „face parte dintr-un alt film decât noi, românii şi cred că ar trebui să îi amintim cât rău a...
Deputatul Gabriel Zetea (PSD) a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre comasarea alegerilor în 2024, că nu au discutat în PSD, nu...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat marţi, în emisiunea Talk News de la Prima News TV, despre obiectivul Schengen că PNL trebuie să înţeleagă că acum...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că este nevoie de o nouă Ordonanţă şi de o nouă reaşezare a...
Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat că Rareş Bogdan probabil „a vrut să se deghizeze în intelectual de Halloween”, în contextul atacurilor pe...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, la RFI, că partidul şi-ar asuma conducerea Ministerului Energiei şi mâine, el arătând că ”ştiu ce au de...
Senatorul PNL Liviu Brătescu susţine că Educaţia este ”ultimul subiect în legătură cu care PSD ar trebui să deschidă gura”, după "minunatele mandate...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a precizat că ar fi necesar ca PNL să facă „o urgentă şi serioasă analiză internă referitoare la riscurile potenţiale pe...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, că i-a sunat astăzi pe toţi cei patru primari USR din judeţul...
Deputatul PSD Gabriel Zetea şi liderul AUR, George Simion s-au aflat la un pas de bătaie, marţi, în şedinţa comisiei de muncă în care se dezbătea...
Deputatul PSD Gabriel Zetea a afirmat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre compensarea preţului la carburanţi că premierul Nicolae...
Vicepreşedintele PSD Gabriel Zetea a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre impozitul progresiv, că nu se pune problema de...