Numărul doi interimar al diplomaţiei americane, Victoria Nuland, anunţă că s-a întâlnit cu autorii loviturii de stat din Niger, în vederea unor negocieri...
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri dimineaţă, pe premierul Republicii Bulgaria, Nikolai Denkov, la Palatul Victoria, aflat în vizită de lucru în...
Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a învins-o duminică, în premieră, pe jucătoarea din Belarus Victoria Azarenka şi s-a calificat în...
Victoria Amelina, scriitoare ucraineană premiată, care s-a ocupat de cercetarea crimelor de război şi a fost rănită săptămâna trecută în urma unui atac...
Cel puţin opt persoane au fost ucise, iar alte 56 rănite - inclusiv o scriitoare ucraineancă şi trei personalităţi columbiene -, într-un atac rus cu...
Directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România, George Bădescu, a declarat, marţi, după consultările de la Palatul Victoria, că a...
Un fost membru al Corpului de elită Special Air Service (SAS), Ben Roberts-Smith, în vârstă de 44 de ani, un militar australian renumit, a pierdut joi un...
„Bones and All”, de Luca Guadagnino, „The Man with the Answers”, de Stelios Kammitsis, „Tenéis que venir a verla”, de Jonás Trueba, sau „Dear...
Filmul independent „Experimentul Piteşti” ajunge în luna aprilie în cinematografe din întreaga ţară cu ajutorul România Film şi a celorlalţi...
Premierul Nicolae Ciucă l-a primit marţi, la Palatul Victoria, pe ministrul afacerilor externe al Armeniei, Ararat Mirzoyan, aflat în vizită oficială în...
Guvernul marchează, ca în fiecare an, Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, Palatul Victoria urmând să fie iluminat în albastru duminică...
Un deux-pieces din tweed roz purtat de actriţa Lauren Bacall într-o vacanţă la Biarritz în 1959 şi un costum minimalist din mătase neagră, îmbrăcat de...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, la evenimentul care a marcat celebrarea Zilei Naţionale a Japoniei - Ziua de naştere a Maiestăţii Sale Împăratul...
Costume, fotografii, scrisori, peste 80.000 de piese din arhivele David Bowie au fost trimise la Victoria & Albert Museum, care va deschide un spaţiu dedicat...
Rusia a acuzat vineri Statele Unite că incită Ucraina la escaladarea războiului prin aprobarea atacurilor asupra Crimeei, avertizând că Washingtonul este...
Statele Unite consideră că peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014, ar trebui să fie cel puţin demilitarizată, iar Washingtonul sprijină...
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, de Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului, că în România există un plan naţional de luptă împotriva cancerului,...
Art Safari a încheiat anul cu un număr record de vizitatori, 121.510 şi pregăteşte un maraton în 2023: trei ediţii ample cu expoziţii spectaculoase...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost primit luni la Palatul Victoria de premierul Nicolae Ciucă. Alături de premier s-a aflat şi ministrul...
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Serbia, Ana Brnabić, în care a reconfirmat...
O şedinţă a coaliţiei de guvernare va avea lor, luni, la ora 18.00, la Palatul Victoria, pentru discuţia privind majorarea pensiilor. PNL a transmis, prin...
Cel puţin 19 oameni au murit după prăbuşirea avionului de pasageri al companiei Precision Air în Lacul Victoria din Tanzania, în timp ce încerca să...
Victoria Stoiciu, coordonator de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România, a declarat marţi în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre studiul...
Coreea de Nord urmează să înceapă să-şi vaccineze populaţia împotriva covid-19 în noiembrie, anunţă vineri presa de stat, după ce a declarat victoria...
Gibraltar a devenit oficial oraş, în pofida faptului că i-a fost acordat acest statut în urmă cu 180 de ani de către Regina Victoria, relatează BBC