Coaliţia pentru Educaţie a transmis, miercuri, că solicită reorganizarea activităţii în toate şcolile şi grădiniţele care vor rămâne cu WC-uri în...
Paisprezece unităţi de învăţământ din Capitală – grădiniţe şi şcoli – vor fi închise din cauza epidemiei de gripă, până la finalul...
Unităţile hoteliere din municipiul Constanţa care sunt deschise cel puţin o o jumătate de an beneficiază de o reducere cu 60 la sută a impozitului pe...
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, spune că i-a solicitat ministrului Educaţiei, Valentin Popa, să îi prezinte situaţia unităţilor de învăţământ care...
Ministerul Sănătăţii anunţă că a achiziţionat 8 unităţi mobile care vor fi utilizate în programul de screening pentru cancerul de col uterin, program...
Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a aprobat o instrucţiune ce are ca scop reducerea birocraţiei, documentul fiind publicat în Monitorul Oficial....
Opt unităţi de alimentaţie publică din Eforie au fost închise temporar de reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor care au...
Autorităţile din Argeş au decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţ, pţnă joi, din cauza viscolului...
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) au lansat, marţi, trei...
Două foste unităţi militare situate pe raza comunei Unguriu din judeţul Buzău vor fi transformate în penitenciar, după ce Guvernul a aprobat transferul...
Grupul WebEye Telematics Group din Ungaria împlineşte 10 ani de activitate în România, perioadă în care filiala locală a înregistrat o creştere a...
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Guvernului s-ar putea afla o hotărâre privind transferarea de la...
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că 32 de unităţi de învăţământ din cele 481 din judeţ nu au autorizaţie sanitară,...
Zece unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate în această săptămână de către inspectorii sanitar-veterinari, valoarea sancţiunilor...
Ministerul Muncii susţine că scopul OUG 60, pentru modificarea şi completarea legii privind drepturile persoanelor cu handicap, este tocmai acela de a stimula...
Treizeci de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate de către inspectorii sanitar-veterinari de la începutul acestei săptămâni,...
Compania AdePlast, cel mai mare producător de materiale pentru construcţii din România controlat de un antreprenor autohton, a anunţat joi că în următorii...
Inspectorii sanitar veterinari de pe litoral au verificat, marţi, 35 de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, 12 dintre acestea fiind amendate cu...
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că va cere Guvernului, printr-un memorandum, să aprobe încadrarea...
Şase unităţi de alimentaţie publică de pe litoral au fost amendate marţi de către inspectorii sanitar-veterinari cu 15.000 de lei, ei descoperind că...
Şapte unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, printre care un restaurant şi o braserie, au fost amendate, joi, de către inspectorii sanitar...
Reprezentanţii ANPC au descoperit în congelatorul unui restaurant din zona centrală a staţiunii Mamaia o raţă cu pene, unitatea fiind închisă temporar. O...
Peste 140 de unităţi din industria alimentară de pe litoral au fost verificate săptămâna trecută de către inspectori din cadrul Direcţiei...
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a declarat vineri că, în urma cererii sale către inspectoratele judeţene de a evalua starea unităţilor şcolare, nu au...
Comisia de control a Serviciului Român de Informaţii va face controale la sediile unităţilor SRI centrale sau din teritoriu, acestea urmând să fie anunţate...