AFP: Anatomia unei dileme: urmărirea noului coronavirus versus respectarea libertăţilor
Necesitatea urmăririi circulaţiei covid-19 relevă, în cele patru colţuri ale lumii, contradicţia a două problematici aflate la extreme una faţă de...
Necesitatea urmăririi circulaţiei covid-19 relevă, în cele patru colţuri ale lumii, contradicţia a două problematici aflate la extreme una faţă de...
Secretarul general al ONU Antonio Guterres critică ţările care au ”ignorat recomandările” OMS în lupta împotriva pandemiei şi consideră că lumea...
China, Coreea de Sud şi Thailanda au raportat mai puţin de zece contaminări cu noul coronavirus în decurs de 24 de ore, informează Reuters.
Un copil în vârstă de 1 lună, cel mai tânăr pacient diagnosticat cu Covid-19 din Thailanda, a fost vindecat, au anunţat autorităţile sanitare.
Thailanda, unde au fost impuse mai multe restricţii începând de vineri, a raportat duminică 102 noi cazuri de infectare cu Covid-19 şi trei decese, totalul...
Autorităţile thailandeze au anunţat că toate zborurile din străinătate sunt interzise pentru o perioadă de trei zile, începând de sâmbătă dimineaţă,...
Peste 3,9 miliarde de persoane - reprezentând jumătate din populaţia mondială - sunt îndemnate sau obligate de către aurotităţi să rămână izolate...
De la celebra plajă australiană Bondi Beach şi până pe străzile New Delhi, în toată Asia autorităţile şi-au intensificat în acest weekend eforturile...
Un australian în vârstă de 78 de ani, fost pasager pe nava de croazieră Diamond Princess, a murit, duminică dimineaţă, la un spital din Perth, din cauza...
Familiile victimelor atacului armat fără precedent care a vut loc în weekend în Thailanda aşteptau luni corpurile rudelor lor, în timp ce se multiplicau...
Thailanda va lua parte la turneul preolimpic de handabl feminin la care participă şi România, informează Federaţia Română de Handbal.
Premierul Thailandei a anunţat că 26 de persoane au fost ucise în urma atacului comis de un militar în nord-estul ţării. Bilanţul iniţial era de 20 de...
Militarul thailandez care a ucis 20 de persoane în nord-estul Thailandei, la Nakhon Ratchasima, a fost împuşcat de forţele de ordine, relatează BBC.
Facebook a anunţat, sâmbătă, că a şters contul bărbatului suspectat că a ucis mai multe persoane în nord-estul Thailandei, la Nakhon Ratchasima, şi că...
Un soldat thailandez a împuşcat mortal mai multe persoane, sâmbătă, în oraşul Nakhon Ratchasima, din nord-estul Thailandei, relatează bbc.com. Facebook a...
Numeroase ţări din Asia şi-au consolidat marţi controalele împotriva răspândirii noului virus asemănător SARS, care a provocat moartea a şase persoane...
Misterioasa penumonie virală apărută în centrul Chinei, al cărei virus face parte din familia SARS, a făcut a doua victimă, au anunţat autorităţile...
Numeroase companii aeriene, inclusiv Air France şi Lufthansa, au anunţat miercuri o suspendare a survolării spaţiilor aeriene ale Iranului li Irakului, la...
Un membru al echipei care a salvat 12 copii fotbalişti şi pe antrenorul lor dint-o peşteră inundată în Thailanda, în 2018, a murit din cauza unei infecţii...
Un cutremur de magnitudinea 6,1 a avut loc joi în nord-vestul Laosului, în apropiere de frontiera cu Thailanda, a anunţat Institutul american de geofizică...
Statele Unite şi Coreea de Sud urmează să efectueze manevre militare ”reduse” la sfârşitul lui noiembrie, după anularea exerciţiului lor anual comun de...
Peştera din Thailanda din care au fost salvaţi în 2018 mai mulţi copii care fac parte dintr-o echipă de fotbal, caz care a impresionat întreaga lume, a fost...
Un judecător thailandez s-a împuşcat în piept în tribunal, imediat după ce a achitat cinci suspecţi musulmani şi a criticat sistemul judiciar într-un...
Şase elefanţi au murit în Thailanda în timp ce încercau să se salveze unii pe alţii dintr-o cascadă din Parcul Naţional Khao Yai, anunţ BBC.
Precipitaţiile torenţiale care s-au abătut în nord-estul Thailandei timp de două săptămâni au provocat moartea a 32 de persoane, potrivit autorităţilor...