Anunţarea unui parteneriat strategic între Statele Unite, Australia şi Regatul Unit, AUKUS, în detrimentul unui contract privind submarine franceze cu...
Preşedinţii francez Emmanuel Macron şi american Joe Biden urmează să discute miercuri, la telefon, despre criza diplomatică dintre Franţa şi Statele...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat marţi la telefon cu premierul indian Narendra Modi, în toiul crizei submarinelor australiene, şi şi-au...
Australia şi-a dovedit deja ataşamentul faţă de Franţa, prin sacrificul militarilor săi în cele două războaie mondiale, apreciază vicepremierul...
Premierul britanic Boris Johnson insistă asupra ”imensei importanţe” a relaţiei Regatului Unit cu Franţa şi dragostei ”care nu poate fi smulsă din...
Franţa a anulat o întâlnire între ministrul Forţelor Armate Florence Parly şi omologul său britanic, planificată pentru această săptămână, după ce...
Franţa a anunţat vineri că a decis să-şi recheme ambasadorii din Statele Unite şi Australia pentru consultări, după ce Australia a încheiat un acord cu...
Uniunea Europeană (UE) nu a fost informată cu privire la pactul în domeniul securităţii AUKUS încheiat de către Statele Unite, Australia şi Regatul Unit,...
Premierul britanic Boris Johnson apreciază joi că livrarea unor submarine cu propulsie nucleară Australiei, în cadrul AUKUS, o alianţă cu Statele Unite şi...
Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian a denunţat joi ”o lovitură pe la spate”, la câteva ore după ce Australia a anulat în mod brutal un...
Spionarea unor oficiali europeni de către serviciile americane, ajutate Danemarca, ar fi ”extrem de gravă” în cazul în care se dovedeşte că a avut loc,...
Statele Unite au anunţat eşecul unui test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) de tip Minuteman III - la decolare -, au precizat că racheta nu...
Rusia lucrează la o ”super-armă” - o torpilă nucleară capabilă să cauzeze tsunamiuri radioactive -, iar submarine concepute să transporte această...
Marina rusă a efectuat exerciţii militare în Arctica, în apropiere de Zemlia Aleksandri, arată imagini satelitare surprinse de societatea de tehnologie...
Muzicianul britanic Paul McCartney s-a inspirat din celebra melodie a formaţiei The Beatles "Yellow Submarine" (1966) pentru a imagina cartea "Grandude's Green...
Rusia acuză o navă aparţinând Marinei americane, distrugătorul USS John S. McCain, de faptul că i-a încălcat apele teritoriale în Extremul Orient rus,...
Ministrul israelian al Apărării Benny Gantz a anunţat înfiinţarea unei Comisii guvernamentale însărcinate să ancheteze vânzarea unor submarine germane...
Coreea de Nord construieşte două noi tipuri de submarin - dintre care unul ar fi capabil să lanseze rachete balistice -, a dezvăluit marţi un...
Armata iraniană a lansat joi manevre aeriano-navale la scară mare, în vederea testării unor rachete şi tactici ”ofensive şi defensive” la Marea Oman, o...
Un eminent om de ştiinţă rus, Valeri Mitko, este acuzat de Moscova de înaltă trădare prin transmiterea unor secrete de stat Chinei, a anunţat luni avocatul...
Canalul formaţiei The Beatles de pe YouTube invită publicul, sâmbătă, de la ora 16.00 GMT, la un karaoke pe melodiile din filmul "Yellow Submarine" (1968),...
Naval Group este în mijlocul unei controverse în Australia, legată de un program de 80 de miliarde de dolari pentru construcţia de submarine din clasa Attack,...
Procuratura israeliană a anunţat joi că vrea să-l inculpe de spălare de bani pe avocatul şi confidentul premierului israelian în exerciţiu Benjamin...
Preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a graţiat vineri doi ruşi condamnaţi în 2017 de spionaj, deschizând calea unui schimb de spioni cu Moscova, unde...
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in a anunţat marţi în Parlament o creştere a cheltuielilor militare şi a îndemnat Coreea de Nord să răspundă...