Cel puţin o persoană a murit, iar alte opt au fost rănite în urma căderii unei platforme metalice uriaşe care făcea parte dintr-o autostradă suspendată,...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că autorităţile din domeniu sunt „conştiente” de necesitatea realizării unor „corecţii” în ceea...
Situaţia drepturilor omului în Belarus este ”catastrofală” şi nu face decât să se înrăutăţească, anunţă marţi Raportoarea Specială a ONU în...
Ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, s-a întâlnit, vineri, cu sindicaliştii din sistem şi au discutat despre poziţionarea corectă a finanţiştilor în...
Sindicatele din educaţie au anunţat luni că greva generală declanşată în 22 mai se suspendă. Sindicaliştii au precizat, însă, că dacă în textul noii...
Marius Nistor – preşedintele Federaţiei Sindicatelor Spiru Haret a declarat duminică despre Ordonanţa de Urgenţă pusă în transparenţă de Guvern, cu...
Cadrele didactice, didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat, aflate în activitate în anul şcolar 2022-2023, cadrele didactice din...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că perioada de încheiere a mediilor pentru elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a a fost prelungită până...
Premierul Nicolae Ciucă a declarat duminică, după discuţiile cu sindicaliştii din educaţie, că Executivul a dat dovadă că ceea ce a promis a făcut,...
Sindicaliştii din educaţie au anunţat duminică, după discuţiile cu premierul Nicolae Ciucă, că luni, greva continuă. Răspunsul la oferta Guvernului va...
Premierul Nicolae Ciucă are duminică dimineaţă o nouă rundă de consultări cu sindicatele din educaţie, după ce Guvernul a avansat o nouă ofertă,...
Potrivit unui mesaj intern al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Educaţie, Marius Nistor, transmis pe grupurile membrilor de sindicat din educaţie,...
Premierul Nicolae Ciucă are programată, vineri, o nouă întâlnire cu sindicaliştii din Educaţie.
Sindicaliştii din Educaţie protestează din nou, vineri, la Bucureşti, urmând a se strânge în Piaţa Victoriei şi a porni în marş pe străzile Capitalei....
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a avut joi o întâlnire de lucru cu preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, preşedintele...
Sindicaliştii din Educaţie au obţinut autorizaţie pentru organizarea unui nou protest în Capitală, fiind aşteptate 20.000 de persoane. Evenimentul va avea...
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că, după adoptarea de către Guvern a Declaraţiei privind...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat joi despre memorandumul adoptat de Guvern prin care se garantează majorarea salarială a debutanţilor din...
Liderul Sindicatului Învăţământ Preuniversitar “Muntenia” din Argeş, Adrian Voica, a afirmat că Memorandumul privind majorările salariale acordate...
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret, Marius Nistor a anunţat un nou protest al reprezentanţilor din educaţie, joi sau vineri, în...
Federaţiile sindicale din Educaţie afirmă că procentul membrilor de sindicat aflaţi în grevă este de 86,93 din totalul celor care au semnat referendumul...
Preşedintele FSLI Dolj, Bogdan Manea, a afirmat că dacă marţi nu reîncep negocierile sindicaliştilor din Educaţie cu Guvernul, atunci situaţia poate fi...
Federaţiile sindicale din Educaţie anunţă că greva continuă şi consideră ”nemulţumitor” textul ordonanţei de urgenţă privind majorarea salariilor...
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat că a fost oferită varianta unui acord politic girat de către preşedintele României şi semnat de către liderii...