Treizeci de membri ai Parlamentului iranian au fost testaţi pozitiv covid-19, cu varianta omicron a SARS-CoV-2, şi au fost plasaţi în carantină, anunţă...
Un bărbat de 33 de ani, infectat cu SARS CoV-2, a fost descoperit la PTF Nădlac în timp ce intra în ţară, el testându-se la un centru din Arad, dar nu a...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă joi că a aprobat pastila anticovid a Pfizer comercializată sub denumirea de Paxlovid, care devine astfel...
Alianţa farmaceutică Pfizer/BioNTech a început să facă recrutări în vederea unui test clinic acre vizează să testeze - pe adulţi în vârstă de până...
Premierul britanic Boris Johnson a anunţat miercuri ridicarea - săptămâna viitoare - în Anglia a celei maii mari părţi a restricţiilor anticovid impuse...
Poşta chineză a ordonat angajaţilor săi să deznfecteze în mod sistematic corespondenţa care provine din străinătate, iar autorităţile evocă ipoteza...
Persoanele nevaccinate în vârstă de peste 60 de ani urmează să plătească - începând de la 16 ianuarie - o ”amendă de 100 de euro pe lună”, atât...
Ministrul britanic al Sănătăţii Sajid Javid a anunţat joi o scurtare a perioadei de carantină a bolnavilor de covid-19, în Anglia, de la şapte zile la...
Peste jumătate din populaţia continentului european ar putea contracta varianta omicron a SARS-CoV-2 în două luni de zile, pe baza ritmului actual al...
Aproximativ 200 de militari urmează să fie desfăşuraţi în spitalele din Londra, în sprijinul Serviciului Naţional britanic al Sănătăţii (NHS), care se...
Premierul britanic Boris Johnson îi atacă pe cei care se opun vaccinării şi ”pălăvrăgeala” (mumbo jumbo în engleză)acestora şi-i îndeamnă din nou...
Preşedintele polonez Andrzej Duda a fost testat pozitiv covid-19, anunţă miercuri şeful său de cabinet, relatează AFP.
Varianta omicron a SRAS-CoV-2 este prezentă în 78% dintre eşantioanele analizate de către un laborator privat din Budapesta, iar două persoane s-au...
Statele Unite, afectate de un al cincilea val de covid-19 îngrijorător, alimentat de varanta omicron a SARS-CoV-2, au înregistrat un record mondial de peste un...
Ministrul francez al Sănătăţii Olivier Véran a anunţat miercuri, într-o audiere în Adunarea Naţională pe tema unui proiect de lege privind instituirea...
Până la 90% dintre bolnavii de covid-19 internaţi la terapie intensivă în Regatul Unit nu au fost vaccinaţi cu un ”booster” antcovid, anunţă miercuri...
Guvernul sud-african, care anunţa săptămâna trecută că renunţă la depistarea cazurilor de contact ale persoanelor testate pozitiv covid, a revenit asupra...
Varianta omicron a SARS-CoV-2 a devenit dominantă în Olanda, au anunţat autorităţile, care avertizează cu privire la o creştere a internărilor în spital,...
Preşedintele american Joe Biden a anunţat ridicarea - la 31 decembrie - a interdicţiei de intrare în Statele Unite a călătorilor din opt ţări din Africa...
Călătorii străini nevaccinaţi anticovid - chiar dacă prezintă un test negativ - nu mai pot intra în Finlanda - începând de marţi -, a anunţat Guvernul,...
Curtea Constituţională germană a obligat marţi statul să definească prin legislaţie criterii constrângătoare juridic în vederea unei protejări a...
Statele Unite au redus la jumătate durata carantinei persoanelor infectate cu noul coronavirus şi care sunt asimptomatice, pentru a limita perturbări, mai ales...
Compania americană Delta Airlines a decis să întoarcă la Seattle un avion care se afla în zbor către Shanghai, săptămâna trecută, din cauza noilor...
Varianta omicron a noului coronavirus, care se răspâneşte cu o viteză galopantă, pune la încercare eficienţa vaccinurilor anticovid, relevă mai multe...
Tenismenul rus Andrei Rublev, locul 5 ATP, este al şaselea jucător prezent la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi care a fost testat pozitiv cu virusul...