Un număr de 28 de muzee naţionale şi instituţii de cultură au transmis, miercuri, o scrisoare deschisă prim-ministrului Sorin Grindeanu prin care cer...
Bugetul CFR SA prevede, pentru 2017, o creştere cu 22,5 la sută a fondului de salarii, creştere care se va regăsi, în urma negocierilor cu partenerii...
Premierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri, la bilanţul MAI, că Guvernul caută soluţii cu privire la drepturile salariale ale personalului Ministerului de...
Premeirul Sorin Grindeanu a declarat, marţi, la finalul vizitei de lucru de la Ministerul Educaţiei, că în cursul zilei de miercuri va avea, împreună cu...
Uniunea Naţională a Judecătorilor îi solicită, marţi, ministrului Justiţiei, Raluca Prună, ca, în calitate de ordonator de credite pentru instanţele de...
Reîncadrarea personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ se face pe funcţiile, gradele didactice, tranşele de vechime în învăţământ...
Legea salarizării unitare pe care Ministerul Muncii o are în consultare cu sindicatele ar avea un impact bugetar de aproape 20 de miliarde de lei, de două ori...
Preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, luni, la B1, că este dispusă să vină în campania electorală la Parlament, pentru o sesiune extraordinară, în...
Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, vineri, că proiectul de lege privind salarizarea unitară, la care lucrează Executivul, trebuie să fie gata...
Prim-ministrul Dacian Cioloş a declarat, joi seară, la TVR, că obiectivul Guvernului este ca, înainte de a finaliza mandatul, să se pună pe masă legea...
Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Politic Naţional, principalele prevederi din proiectul de salarizare unitară...
PNL pregăteşte o lege a salarizării unitare, prin care ar urma să fie majorate cu 30%, în cinci ani, toate categoriile salariile, a anunţat, joi, liderul...
Premierul Dacian Cioloş a declarat, miercuri, că cea mai mare parte din legile aprobate de Parlament, privind salarizarea în diferite domenii, are un impact...
Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, la Palatul Victoria, că nu a putut aplica Legea salarizării unitare pregătite de Guvernul Ponta pentru că...
Preşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat, luni, la TVR, că partidul va prezenta în două săptămâni proiectul legii salarizării unice în sistemul bugetar,...
Deputaţii din comisiile de buget-finanţe şi muncă au decis să suspende şedinţa de luni în care s-a discutat proiectul de lege de adoptare a OUG 20/2016,...
Aproximativ 200 de sindicalişti din Federaţia Sanitas au protestat, marţi, la Palatul Parlamentului, nemulţumiţi de diferenţele de salarizare din sistemul...
Zece universităţi de stat care formează cel mai mare consorţiu universitar din România, "Academica Plus”, cer finalizarea legii salarizării unitare, cu...
Grefierii şi personalul conex de la Tribunalul Dolj, precum şi colegii lor de la Judecătoria Craiova, întrerup lucrul în fiecare zi, nemulţumiţi de volumul...
Scenariul realist pentru creşterile salariale din următorii cinci ani presupune o alocare bugetară de circa 14 miliarde de lei, suplimentar impactului...
Aproximativ 150 de sindicalişti de la Federaţia Sanitas au protestat, marţi, în faţa sediului Ministerului Muncii, nemulţumiţi de diferenţele de...
Angajaţii din sistemul sanitar, nemulţumiţi de diferenţele de salarizare din sistemul bugetar, încep în 20 septembrie protestele, cu pichete la ministere...
Magistraţii mai multor instanţe din Argeş şi Vâlcea au demarat un ”protest public” care constă fie în soluţionarea doar a cauzelor urgente, fie în...
Federaţia Sanitas anunţă că a convocat, luni, o şedinţă de urgenţă a Biroului Executiv pentru a stabili planul de acţiune, "care va culmina cu greva...
Personalul didactic auxiliar, secretarii, contabilii şi unii directori de şcoli au salariile diminuate după ce Ministerul Justiţiei a făcut modificări...