Cuba autorizează investiţii străine în comerţ
Guvernul cubanez anunţă că urmează să autorizeze investiţii străine în comerţul angro şi cu amănuntul, într-o încercare de a soluţiona penuriile...
Guvernul cubanez anunţă că urmează să autorizeze investiţii străine în comerţul angro şi cu amănuntul, într-o încercare de a soluţiona penuriile...
Trei reprezentanţi ai grupului Renew în Parlamentul European (PE) îndeamnă eurodeputaţii să se pronunţe prin vot, într-o moţiune de cenzură a Comisiei...
Preşedinta Comisiei Europene (CE) urmează să anunţe joi, la Varşovia, o undă verde a planului polonez de relansare post-covid, în valoare de 36 de miliarde...
Parlamentul polonez a anulat joi sistemul disciplinar foarte controversat vizând judecători polonezi - unul dintre punctele unui contencios cu Uniunea...
Comisia Europeană (CE) are în vedere opţiunea unui nou împrumut comun în cadrul Uniunii Europene (UE), inspirat de planul relansării economice postcovid,...
Comisia Europeană (CE) a trecut la acţiune împotriva Ungariei, la două zile după victoria în alegeri a suveranistului Viktor Orban, şi a anunţat că a...
Uniunea Europeană şi Statele Unite anunţă vineri că au încheiat un acord cu privire la livrarea de gaze naturale lichefiate (GNL), cu scopul de a reduce...
Pandemia covid-19 nu s-a terminat, iar distribuirea vaccinurilor anticovid în lume rămâne ”scandalos de nedreaptă”, avertizează miercuri, într-un...
Publicaţia The Telegraph scrie că grupările Juventus Torino, FC Barcelona şi Real Madrid - descrise drept "ultimii trei rebeli" - sunt chiar pe cale să...
Grecia urmează să ramburseze până la sfârşitul lui martie ultimele tranşe ale unor împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) - cu doi ani în...
Premierul britanic Boris Johnson a pierdut patru consilieri influenţi, care au demisionat din cauza scandalului petrecerilor la sediul Guvernului în timpul...
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul italian Mario Draghi îndemană joi statele membre ale Uniunii Europene (UE) să reformeze regulile bugetare...
Eurofilul Emmanuel Macron şi suveranistul Viktor Orban şi-au afişat buna înţelegere, luni, la Budapesta, recunoscându-se reciproc drept ”adversari...
Preşedintele francez Emmanuel Macron apreciază vineri că primele sale discuţii cu noul cancelar german Olaf Scholz reprezintă ”o convergenţă de vederi...
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat că cele trei axe ale preşedinţiei franceze a Uniunii Europene (UE), de la 1 ianuarie, sunt ”relansare,...
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au termen - până în iunie 2022 - să înceteze să acorde ajutoare ţintite excepţionale întreprinderilor afectate...
Banca Centrală Europeană (BCE) consideră că lentoarea ritmului vaccinării împotriva covid-19 în anumite părţi ale lumii ar putea ameninţa stabilitatea...
Zeci de milioane de salariaţi americani sunt obligaţi să se vaccineze împotriva covid-19 până la 4 ianuarie, iar altfel sunt obligaţi să se testeze cu...
Coaliţia aflată la putere în Japonia urmează să-şi păstreze majoritatea parlamentară, dar să sufere o pierdere notabilă de mandate în alegerile...
Şefii de stat şi de guverne ai Celor 20 (G20) cele mai puternice ţări din lume au participat la o poză de familie, în deschiderea summitului G20,...
Parlamentul European a dat în judecată, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Comisia Europeană (CE), pe care o acuză de faptul că nu aplică...
Ministrul polonez al Justiţiei Zbigniew Ziobro apreciază că Polonia nu ar trebui să plătească amenzi comintaorii hotărâte de Curtea de Justiţie a Uniunii...
Un summit G20 cu ambiţii moderate, la care participă Joe Biden, dar nu şi Xi Jinping, se reuneşte în acest weekend la Roma, iar în centrul reuniunii se...
Creşterea inflaţiei în Europa urmează să fie ”mai lungă decât se prevedea”, însă ar urma să fie înregistrată o scădere în cursul lui 2022,...
Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a menţinut joi toate măsurile de susţinere a economiei, în pofida unei creşteri puternice a inflaţiei în zona euro,...