Parlamentul slovac a autorizat marţi staţionarea în Slovacia a unor militari străini din cadrul NATO, al căror număr poate atinge 2.100, relatează AFP.
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi a anunţat că va relua activităţile didactice cu prezenţă fizică cel târziu pe 4 aprilie, urmând ca până...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu a transmis, marţi, că Ministerul Educaţiei a emis o Notă conform căreia, începând cu miercuri, 09.03.2022,...
Preşedintele Senatului, liderul PNL Florin Cîţu a declarat, luni, că, după ridicarea stării de alertă, redevine prezenţa fizică obligatorie în...
Franţa urmează să desfăşoare 500 de militari în România, în cadrul NATO, în urma invaziei ruse a Ucranei, a anunţat şeful Statului Major al armatelor...
Preşedintele francez a anunţat vineri, la Bruxelles, că Fraţa îşi accelerează desfăşurarea unor militari în România, în cadrul NATO, în urma invaziei...
Rusia continuă să-şi consolideze importanta prezenţă militară la frontiera cu Ucraina, acuză miercuri secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, care nu...
Primii militari germani suplimentari au început să sosească luni în Lituania, un stat membru NATO, într-un context tensionat regional după consolidarea...
Ambasadorul român în SUA Andrei Muraru a afirmat că România are nevoie de o prezenţă permanentă a militarilor americani, argumentând că ţara are o...
NATO ia în considerare o prezenţă militară pe termen mai lung în Europa de Est pentru a-şi consolida apărarea, a declarat luni secretarul general Jens...
Statele Unite şi aliaţii lor din cadrul NATO au propus Moscovei măsuri în vederea controlului armamentului - şi anume o reînnoire a tratelor privind...
Oficiali ruşi dezmint marţi informaţii de presă potrivit cărora Moscova a trimis un răspuns scris unei scrisori a Statelor Unite privind criza în centrul...
Miniştrii de Externe rus Serghei Lavrov şi american Antony Blinken urmează să discute marţi la telefon, în toiul unor tensiuni între ţările lor privind...
Statele Unite ameninţă Belarusul că se expune unei riposte ”rapide” şi ”ferme” în cazul în care permite Rusiei să folosească teritoriul belarus...
Uniunea Europeană (UE) şi-a restabilit ”o prezenţă minimă” la Kabul, cu scopul de a facilita trimiterea de ajutoare umanitare în Afganistan, o ţară...
Treizeci şi patru de nave NATO sau ale ţărilor partenere au fost prezente în 2021 în Marea Neagră, ele aflându-se în această zonă, în total, timp de...
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a abilitat ministerele Educaţiei şi Sănătăţii să modifice ordinul comun care reglementează...
NATO este îngrijorată de ”riscul real” al unui conflict în Ucraina, din cauza unei continuări a unei consolidări militare a Rusiei la frontiera...
Japonia îndeamnă miercuri armata americană să respecte regulile de depistare şi de plasare în carantină împotriva covid-19, după ce numărul...
Letonia are nevoie de o prezenţă militară permanentă a Statelor Unite pentru a descuraja Rusia şi doreşte să-şi consolideze apărarea cu rachete americane...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că şcolile şi grădiniţele pot trece la cursuri faţă în faţă prin decizie proprie, din ziua imediat...
Peste 2.600.000 de elevi din peste 16.000 de unităţi de învăţământ sunt aşteptaţi de luni în sălile de curs, după ce Ministerul Educaţiei a decis că...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, vineri seară, că peste 2,6 milioane de elevi vor merge fizic la şcoală sau la grădiniţă, începând de...
Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion a arătat că, în urma ordinului comun semnat de miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, de luni, în...