Preşedintele executiv al organizaţiei municipale a PSD Iaşi, Viorel Blăjuţ, susţine că ieşenii trebuie să afle "dimensiunea furtului" din Primăria...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi, pe Facebook, că lucrările pentru reabilitarea Hanului Solacolu pot începe, după ce a fost...
USR Iaşi propune înfiinţarea unei comisii în consiliul local care să verifice modul în care au fost înstrăinate terenurile din patrimoniul public în...
Peste 2.000 de monede antice, dar şi bunuri arheologice, precum fibule romane, vârfuri de lance, susceptibile a face parte din Patrimoniul Cultural Naţional,...
„ROM(a)NOR Interferences”, cel mai important proiect cultural dedicat revitalizării patrimoniului minorităţii rome din România, va fi derulat începând...
Angajaţii Ministerului Culturii, cât cei ai instituţiilor subordonate acestuia, nu sunt implicaţi în acţiunile investigate de instituţiile statului în...
UNESCO a adăugat caligrafia arabă pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Propunerea a fost înaintată de o coaliţie de 16 ţări...
Nora, spectacol tradiţional din sudul Thailandei, a fost înscris, miercuri, în Patrimoniul mondial al UNESCO.
Deputatul liberal Gheorghe Pecingină şi secretar general adjunct al PNL a anunţat că va prelua patrimoniul organizaţiei PNL Sector 3. El a adăugat că...
Un desen mural budist din Afganistan distrus de talibani în urmă cu 20 de ani a fost recreat de experţi japonezi care s-au folosit de noi tehnologii.
Sagrada Familia, cel mai vizitat monument din Spania şi cu siguranţă cel mai emblematic din Barcelona, imaginat de arhitectul catalan Antoni Gaudí, va...
Audrey Azoulay a fost realeasă, marţi, cu o largă majoritate, pentru al doilea mandat de patru ani în fruntea UNESCO, organizaţia Naţiunilor Unite cu sediul...
Actriţa franceză de teatru şi film Irène Jacob, cunoscută pentru rolul din „Trois couleurs: Rouge”, este noul preşedinte al Institutului Lumière din...
Proiectul de conservare a bisericii de lemn din satul Urşi (judeţul Vâlcea) a fost recompensat, joi seară, cu trei trofee la Premiile Europene pentru...
Muzeul Naţional de Artă al României participă pentru prima dată la Art Safari cu 11 lucrări de pictură de Samuel Mützner (1884-1959) care vor face parte...
Curtea de Apel din Paris a confirmat joi condamnarea lui Rifaat al-Assad, unchiul liderului sirian Bashar al-Assad, la patru ani de închisoare, cu privire la...
Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) a dat în judecată Ministerul Afacerilor Externe (MAE) pentru că nu i-a restituit 823 de lucrări din patrimoniul...
Douăsprezece persoane purtătoare, păstrătoare şi creatoare de patrimoniu cultural imaterial au primit titlul onorific de Tezaur Uman Viu pe 2021, a anunţat...
USR PLUS cere ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu scoaterea din consultare publică şi retragerea proiectului de ordonanţă prin care este eliminat „filtrul...
Deputatul PNL îi solicită ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu să retragă din dezbatere publică proiectul de ordonanţă pentru modificarea Legii 422/2001 a...
Proiectul de conservare a bisericii de lemn din satul Urşi (judeţul Vâlcea) se numără printre câştigătorii Premiilor Europene pentru Patrimoniu/ Premiilor...
Deputatul Mihai Weber, preşedintele Comisiei parlamentare pentru relaţia cu UNESCO, a anunţat într-un comunicat că forul le-a solicitat prim-ministrului...
Institutul Naţional al Patrimoniului a deschis seria programelor de formare estivală multidisciplinare, dedicate viitorilor specialişti în domeniu, cu Şcoala...
Casa în care a copilărit muzicianul Kurt Cobain, situată în oraşul Aberdeen din Statele Unite, a fost înscrisă în lista oficială a siturilor şi...