Patriarhia Română şi Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) au încheiat, marţi, un acord de cooperare, pentru studierea trecutului...
Marşul pentru viaţă, prin care se cere oprirea avorturilor şi susţinerea femeii şi a familiei, se va desfăşura în 25 martie, în peste 285 de...
Ora de religie este obligatorie în 25 de state ale Consiliului Europei, în trei, respectiv Franţa, Albania şi Macedonia, nu se predă, în restul este...
Patriathia Română spune că "societatea românească este foarte tulburată în aceste zile, deoarece există un conflict între instituţii majore ale statului...
Premierul Dacian Cioloş a afirmat, vineri, în discursul susţinut la aniversarea Curţii Constituţionale, că este nevoie de o reformă profundă a statului, o...
Aproape 30.000 de credincioşi s-au închinat, de sâmbătă până marţi seara, la raclele cu moaştele Sfântului Ştefan, aduse din Grecia, ale Sfântului...
Mii de credincioşi au participat sâmbătă la procesiunea Calea Sfinţilor, care a deschis sărbătorile Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor....
Patriarhia Română a anunţat că nu se pronunţă în legătură cu situaţia IPS Teodosie, pus sub control judiciar pentru luare de mită şi folosirea cu...
Altarulu Bisericii Antim şi pictura clopotniţei vor fi sfinţite luni, la 300 de ani de la moartea martirică a lui Antim Ivireanul, străinul care a adus limba...
Patriarhia Română cere ajutorul autorităţilor pentru a demara o anchetă, după ce, pe internet, au circulat, în ultimele zile, imagini în care un tânăr...
Traficul rutier va fi restricţionat vineri seară în centrul Capitalei, pentru "Procesiunea Luminilor“, eveniment din cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi...
Patriarhia are în proprietate 10.000 de metri pătraţi pe malul râului Iordan, la graniţa Israelului cu Iordania, locul unde a fost botezat Hristos, dar pe...
Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta a subliniat importanţa practicii postului şi a binefacerilor sale spirituale, dar, a menţionat,...
Căsătoriile religioase mixte între ortodocşi şi ne-ortodocşi sunt interzise, dar episcopul locului poate da dispensă, în schimb, căsătoriile dintre...
Patriarhia de la Bucureşti face un apel către statul român să solicite autorităţilor britanice identificarea unei soluţii care îi ajute pe cei doi copii...
La Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constatin şi mama sa Elena, pe 21 mai 2016, Catedrala Patriarhală îşi sărbătoreşte hramul istoric, programul...
Două persoane implicate în incidentul din noaptea de Înviere, de la Patriarhie, cand, la apariţia preşedintelui Klaus Iohannis, au strigat "Demisia", au fost...
Preşedintele Klaus Iohannis, împreună cu soţia sa, Carmen, au ajuns, sâmbătă seară, la Patriarhie, unde participă la Slujba de Înviere, alături de alte...
Lumina Sfântă de la Ierusalim s-a aprins, sâmbătă, la ora 14.29, după trei minute de la intrarea în Mormântul Sfânt a Patriarhului Ierusalimului, Teofil...
Preoţii din Arhiepisopia Bucureştilor vor oficia, în 9 mai, slujba de pomenire de şase luni pentru victimele tragediei din Clubul Colectiv, pomenirea acestora...
Patriarhia a închiriat un avion special cu care va fi adusă sâmbătă seara la Bucureşti, Lumina Sfântă de la Ierusalim, apoi din capitală vor pleca alte...
Tradiţionala procesiune de Florii va fi organizată, sâmbătă, în Capitală, începând cu ora 14:30, la Mănăstirea "Radu Vodă", pentru al nouălea an...
Donaţiile online pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului au crescut de peste trei ori după apariţia videoclipului trupei Taxi, punctul maxim fiind...
Prioritatea Patriarhiei este finalizarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului, nu discuţia despre construirea unei moschei în Bucureşti sau edificarea...