Trei persoane cu Covid au ajuns în ultimele nopţi în Unitatea de Primire Urgenţe de la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce au participat la...
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă vineri dimineaţă în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, peste 85.000 de persoane...
Câteva mii de persoane asistă, joi, la Sfânta Liturghie săvârşită de Hramul Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce peste...
Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei cer autorităţilor să nu interzică accesul la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, pe parcursul nopţii, în...
Aproximativ 12.000 de pelerini au trecut pe la racla cu moaştele sfintei Cuvioasa Parascheva până sâmbătă la prânz, afluxul de credincioşi fiind mai redus...
Peste 3.000 de persoane s-au închinat, până vineri la prânz, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, aceasta fiind scoasă în cursul dimineţii...
Primăria Iaşi a anunţat, luni, că desfăşurarea evenimentelor din cadrul sărbătorilor oraşului va fi limitată în acest an, din cauza evoluţiei...
Reprezentanţii Asociaţiei Reset solicită autorităţilor să anuleze Sărbătorile Iaşiului din acest an, pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului...
Preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, susţine că Mitropolia vrea ca autorităţile să nu restricţioneze...
Sărbătorile Iaşiului din acest an, inclusiv pelerinajul religios de Sfânta Parascheva de la Catedrala Mitropolitană, vor avea în luna octombrie, primarul...
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi, Florin Manuel Roşu, afirmă că spitalul a operaţionalizat aproape toate...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, la Timişoara, că medicii epidemiologi au luat decizia de a permite pelerinilor să viziteze racla cu...
Reprezentanţii Jandarmeriei au explicat, miercuri seară, că prin modul cum a fost gestionată situaţia de către forţele de ordine s-a evitat o escaladare a...
Câteva mii de oameni aşteaptă, miercuri după-amiază, la rând să se închine la moaştele Sfintei Parascheva, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, fără...
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a spus, în mesajul său rostit în faţa credincioşilor adunaţi miercuri în faţa Catedralei Mitropolitane...
Câteva zeci de persoane au protestat, miercuri dimineaţă, în zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi, faţă de restricţiile impuse de autorităţi la...
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă în noaptea de marţi spre miercuri din Catedrala Mitropolitană din Iaşi şi aşezată în...
Părintele Episcop Ignatie al Huşilor a ironizat, vineri, decizia autorităţilor de a interzice parţial pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva de la...
Patriarhul Daniel face apel la „coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângeri excesive” şi susţine că interzicerea în acest an a...
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, susţine că interdicţia pelerinilor din afara Iaşiului de a se închina la moaştele Sfintei Parascheva este...
Persoanele care nu au domiciliul în Iaşi nu sunt lăsate să intre în curtea Catedralei Mitropolitane din oraş, lăcaşul de cult fiind înconjurat de...
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei susţine că singurul eveniment religios care va fi organizat la Iaşi de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva va fi Sfânta...
Autorităţile ieşene le interzic credincioşilor să atingă racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în timp ce accesul în zona Catedralei...
Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, afirmă surse din administraţia ieşeană. "Ni s-ar...
Sute de credincioşi au stat, luni, la o coadă formată pe zeci de metri pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, cu câteva zile înainte...