Olanda intră oficial în recesiune, potrivit unei estimări preliminare
Economia olandeză s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv, potrivit unei prime estimări, ceea ce face ca ţara să intre într-o "uşoară...
Economia olandeză s-a contractat pentru al doilea trimestru consecutiv, potrivit unei prime estimări, ceea ce face ca ţara să intre într-o "uşoară...
Forţele aeriene daneze au interceptat două bombardiere ruseşti care au fost identificate deasupra Danemarcei şi care se îndreptau spre zona pe care Ţările...
Kievul vrea avioane de luptă americane cât mai repede posibil, dar primii piloţi care urmează să fie instruiţi pentru a le manevra probabil că nu vor fi...
Instanţa din Amsterdam se va pronunţa în 16 august privind aducerea în România a lui Marcel Ilie Serbuc, acuzat de uciderea fetiţei de 12 ani al cărei...
Cargoul care a luat foc în largul Olandei - cu sute de maşini electrice la bord - Fremantle Highway, a fost remorcat joi până în portul olandez Eemshaven...
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis că Tribunalul Amsterdam, în baza mandatului european de arestare emis de către Tribunalul Bucureşti, a...
Un medic de la Spitalul Urlaţi este acuzat că a cusut în piciorul unui tânăr mânerul de frână de la bicicletă, fără să observe corpul străin, apoi...
Ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că instanţele din Olanda vor discuta, miercuri, cazul în care Marcel Ilie Serbuc, bărbatul suspectat că a...
Trei persoane au fost rănite în tiruri, la un ”carnaval de vară” caraib în centrul oraşului olandez Rotterdam, anunţă duminică, într-un comunicat,...
Un incendiu a izbucnit pe o navă încărcată cu 3.000 de maşini, aflată în largul coastelor olandeze, incidentul soldându-se cu moartea unei persoane şi...
Formarea piloţilor ucraineni pe avioane americane de vânătoare de tip F-16 urmează să înceapă în august, să dureze ”cel puţin şase luni”, iar...
Uniunea Europeană (UE) şi Tunisia au încheiat în weekend un ”parteneriat strategic” care se concentrează asupra luptei împotriva imigraţiei fără acte...
Ucraina vrea să desfăşoare avioane americane de vânătoare de tip F-16 - până în martie 2024 -, anunţă într-un interviu acordat postului Radio Svoboda...
Premierul olandez Mark Rutte, cel mai longeviv lider al Olandei, a provocat luni un adevărat şoc anunţând că nu va mai candida pentru al cincilea mandat şi...
Modelul olandez Rikkie Valerie Kollé este prima femeie transsexuală care va reprezenta Olanda la concursul de frumuseţe Miss Univers ce va fi organizat în...
Prim-ministrul olandez Mark Rutte s-a întâlnit sâmbătă cu regele Willem-Alexander pentru a discuta despre o administraţie interimară, la o zi după ce...
Poliţia germană a arestat joi şapte persoane suspectate că au fondat o organizaţie teroristă cu scopul de a comite atacuri de mare amploare similare cu cele...
O furtună de vară de o intensitate rară, cu rafale de vânt care au atins 145 de kilometri pe oră, a lovit miercuri Olanda, provocând cel puţin un deces,...
Telefoanele mobile şi ceasurile conectate perturbă copiii în timpul învăţării şi este necesar, prin urmare, să fie interzise în instituţii de...
NATO şi-a consolidat pregătirea şi prezenţa militare pe frontul de est al Alianţei Nord-Atlantice - în state care au frontiere comune cu Rusia şi Belarus...
Preşedintele polonez Andrzej Duda a catalogat marţi deplasarea trupelor Wagner către Belarus drept un ”semnal foarte negativ” pentru Polonia, relatează AFP.
Sute de distribuitoare de cremă de protecţie solară au fost instalate în Olanda, relatează Dutch News.
Serviciile de informaţii militare olandeze au avertizat CIA anul trecut cu privire la un presupus plan ucrainean de a arunca în aer conductele Nord Stream cu...
Canada şi Olanda au dat Damascul în judecată la Curtea Internaţională de Justiţie pentru acuzaţii de tortură, a anunţat luni tribunalul, în primul caz...
Piloţii ucraineni ar putea începe antrenamentul pentru a pilota avioane de luptă F-16 fabricate în SUA chiar în această vară, a declarat pentru Reuters...