Premierul demisionar al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, şi Ministerul Afacerilor Generale al acestuia ţin sub control ferm comunicările guvernului olandez despre...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că „adoptarea Planurilor Regionale de Apărare, consolidarea prezenţei NATO pe Flancul Estic, consacrarea importanţei...
Premierul ungar Viktor Orban l-a invitat marţi pe omologul său suedez Ulf Kristersson la Budapesta, pentru a încerca să soluţioneze diferendele care...
Parlamentul turc urmează să se exprime marţi prin vot asupra aderării Suediei la NATO, potrivit postului CNN Turk, urmând să pună capăt unei aşteptări...
Ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, a declarat, luni, pentru News.ro, că aliaţii sunt conştienţi de rolul geo-strategic al Mării Negre, evidenţiat şi...
Un exerciţiu cu aproape 600 de militari, din Grupul de Luptă NATO, dar şi din România şi din detaşamentele aliate dislocate în ţara noastră, a avit loc...
Amploarea exerciţiilor NATO Steadfast Defender 2024 marchează o "întoarcere irevocabilă" a alianţei la manevrele Războiului Rece, a declarat ministrul...
Secretarul adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, afirmă că îşi doreşte ca statele vecine României să se alăture celor din Uniunea...
Adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană, transmite populaţiei din ţările membre ale Alianţei să nu se îngrijoreze atunci când aude despre...
Cele trei ţări baltice au convenit vineri să construiască o ”linie de apărare” comună la frontiera cu Rusia şi Belarusul, pentru a contracara eventuale...
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, afirmă că Alianţa este ”îngrijorată” de instabilitatea din unele zone ale lumii, care poate afecta...
Fostul candidat al PSD pentru preşedinţia României Mircea Geoană mărturiseşte ce simte după un deceniu în care nu a mai făcut politică: ”Detox-ul de...
Un oficial militar cu rang înalt al NATO a cerut miercuri actorilor publici şi privaţi din Occident să se pregătească pentru o eră în care orice se poate...
Marea Britanie va trimite 20.000 de militari în Europa, care vor servi în diverse ţări, precum şi nave de război şi avioane de luptă, în cadrul unui...
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, a precizat că Alianţa este încrezătoare în ceea ce priveşte aprobarea noului ajutor financiar pentru...
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a afirmat, chestionat dacă există pericolul ca Federaţia Rusă să atace Republica Moldova, că această...
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat, chestionat dacă va candida la alegerile prezidenţiale, că are o treabă foarte importantă de...
Orice ”pauză” în apărarea Ucrainei împotriva invaziei ruse nu va face decât să ajute Moscova să se reînarmeze şi să-i permită să ”zdrobească”...
Premierul britanic Rishi Sunak efectuează vineri o vizită la Kiev, pentru a anunţa o nouă susţinere a Ucrainei, şi promite ajutoare militare Ucrainei în...
Statele Unite anunţă că urmează să vândă rachete antitanc Kosovo pentru apărarea ”integrităţii” acestei ţări din Balcani pe care Serbia refuză...
Donald Trump a declarat miercuri că dacă va fi ales preşedinte, angajamentul său faţă de NATO va depinde de modul în care europenii vor trata Statele...
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, condamnă escaladarea atacurilor aeriene ruse asupra Ucrainei, precum şi utilizarea de către Rusia a...
Şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiral Mihai Panait, a participat miercuri, în Oeiras, Portugalia, la ceremonialul de ridicare a drapelului...
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski efectuează miercuri o vizită în Lituania, unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Kievului, a constatat un...
Data ratificării aderării Suediei la NATO depinde de cât de rapid şi eficient progresează consolidarea încrederii între Ungaria şi Suedia, a declarat...