Tribunalul Bucureşti a motivat decizia de arestare preventivă în cazul medicului Adrian Florin Secureanu prin faptul că doctorul a refuzat să dea declaraţii...
Preşedintele demisionar al AEP, Ana Maria Pătru, este o femeie puternică, are un copil minor pe care l-a crescut singură şi fusese votată de 600 de oameni...
Mircea Băsescu nu poate fi eliberat condiţionat, deşi a îndeplinit fracţia prevăzută de lege, deoarece nu a dovedit că pedeapsa care i-a fost dată şi-a...
Fostul vicepreşedinte PDL Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă, care controlează compania Romsys, au depus în faţa...
Tribunalul Ilfov şi-a motivat decizia de liberare condiţionată din închisoare a fostului impresar de fotbal Ioan Becali, condamnat în dosarul Transferurilor,...
Numele fostului preşedinte al României Traian Băsescu, menţionat cu titulatura de ”inculpat” în motivarea deciziei definitive prin care fratele său,...
Fapte de corupţie precum cele din dosarul lui Mircea Băsescu reprezintă o reală ameninţare pentru democraţie şi contribuie la erodarea statului de drept,...
Numele fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, figurează cu titulatura de ”inculpat” în motivarea deciziei definitive prin care fratele său,...
Instanţa supremă arată, în motivarea sentinţei pronunţate în dosarul omului de afaceri Dan Adamescu, că infracţiunile de dare de mită săvârşite de...
Conducerea Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa aşteaptă de la Consiliul Concurenţei motivarea scrisă a sancţiunii primite, în valoarea de 2,65 de...
Fostul comandant al penitenciarului Periprava era deosebit de dur cu deţinuţii, se arată într-o notă internă a Ministerului Afacerilor de Interne, dar era...
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti arată, în motivarea prin care Ioan Ficior a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, că regimul de detenţie instaurat...
Dan Voinea, fostul procuror şef al Secţiei Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă ICCJ care a avut în lucru "Dosarul Revoluţiei”, a declarat...
Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a confirmat redeschiderea urmăririi penale în "Dosarul Revoluţiei”...
Procurorii anticorupţie nu au probat că Olguţa Vasilescu l-a ameninţat, direct sau indirect, pe denunţătorul din dosarul său de corupţie, iar instanţele...
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost eliberat condiţionat, pentru că a muncit în penitenciar, s-a calificat...
Judecătorii de la Tribunalul Argeş şi-au motivat decizia de arestare preventivă a celor 37 de romi acuzaţi de răpire şi lipsire de libertate, arătând...
Curtea de Apel Bucureşti explică pedeapsa de trei ani închisoare cu executare pentru fostul senator UDMR Olosz Gergely prin faptul că demnitarul a făcut...
Curtea Constituţională arată în motivarea deciziei privind abuzul în serviciu că incriminarea se poate face doar în baza încălcării unei legi promulgate...
Curtea de Apel Bucureşti arată, în motivarea deciziei prin care fostul director general al Antena Group Sorin Alexandrescu a fost condamnat la trei ani şi...
Declaraţiile date de omul de afaceri Dan Voiculescu şi de fiica lui Camelia pe parcursul anchetei şi al judecăţii în dosarul şantajului au fost contrazise...
Printre motivele invocate de judecător în luarea unei măsuri mai blânde faţă de doctorul Alexandrul Ciocâlteu se remarcă faptul că acesta a luat mită...
Întâmpinarea formulată de Partidul Uniunea Salvaţi Bucureştiul este de fapt o contestaţie, care nu poate fi soluţionată, potrivit legii, de Biroul...
Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, arestaţi preventiv în dosarul de fapte de corupţie, numeau mita ”ciocolată”, ”tradiţie” sau cereau bani...
Deşi procurorii susţin că Flori Dinu, directoarea Hexi Pharma, a acţionat la instigarea lui Dan Condrea şi a vândut produsele companiei chiar dacă ştia...