Liderul USR, Dan Barna, a afirmat că, în opinia sa, guvernarea Orban va fi una "slabă, pentru că majoritatea parlamentară nu poate să-l ajute". "Noi nu vrem...
Camera Deputaţilor discută, marţi, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă privind Fondul Suveran, iar liderul Pro România, Victor Ponta,...
Preşedintele Pro România a declarat, duminică seară, referitor la ideea pe care a avut-o de a reface o majoritate de stânga, că nu l-a apucat ”dragostea...
Deputatul USR Stelian Ion afirmă că, în urma dezbaterilor de meiecuri din plenul Parlamentului, s-a demonstrat că PSD a pierdut majoritatea în Parlament şi...
Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, consideră că alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului...
Premierul britanic Boris Johnson a pierdut majoritatea în Camera Comunelor, după plecarea conservatorului pro-european Phillip Lee, fost ministru al Justiţiei,...
Primarul general gabriela Firea a declarat, marţi, că majoritatea în Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) va fi formată din consilierii...
Preşedintele Klaus Iohannis salută adoptarea de către Comisia de la Veneţia a "Parametrilor privind relaţia dintre majoritate şi opoziţie într-o...
Primarul din Ekaterinburg a anunţat suspendarea construirii unei impozante catedrale în al treilea cel mai important oraş rus, după mai multe zile de ciocniri...
Preşedintele Klaus Iohannis are şansa să negocieze el însuşi o majoritate parlamentară, după referendumul pe justiţie din 26 mai, declară la RFI...
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan spune că PSD şi ALDE au rămas fără majoritatea în Parlament, dovadă fiind faptul că au renunţat la...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că majoritatea în Camera Deputaţilor " se va vedea la primul vot", în timp ce "majoritatea în plenul...
Preşedintele Klaus Iohannis a răspuns, miercuri seara, acuzaţiilor lui Liviu Dragnea că ar fi la originea planului opoziţiei de revocare a sa de la...
Liviu Dragnea îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că are atitudini dictatoriale şi vrea să acapareze instituţiile, după ceea ce s-a întâmplat...
PSD şi ALDE nu mai au majoritatea în Camera Deputaţilor, după ce patru parlamentari social-democraţi au trecut luni la Pro România. În acest moment,...
Gibraltarul a depus eforturi ”dure” împreună cu Spania să ajungă la un acord asupra viitorului său după Brexit, iar aceste eforturi au dat rezultate, a...
Coaliţia PSD-ALDE nu e în pericol să piardă majoritatea parlamentară, după excluderea lui Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, declară la RFI senatorul...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, marţi, că majoritatea parlamentară nu se va pierde, fiind întrebat despre îngrijorările exprimate în acest...
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, afirmă, în urma excluderilor din PSD, că speră ca "aceste mişcări să nu afecteze mai mult PSD-ul", spunând că a...
Fostul preşedinte socialist François Hollande a pledat joi, cu ocazia marcării a 60 de ani de la adoptarea Constituţiei celei de-a V-a Republici, în favoarea...
Germania i-a cerut explicaţii lunii ambasadorului american la Berlin Richard Grenell, un adept al lui Donald Trump, după ce a declarat că vrea să-i...
Creştin-democraţii lui Angela Merkel au suferit duminică o înfrângere într-un scrutin legislativ regional anticipat, o lovitură dură înaintea...
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că, în prezent, PSD şi ALDE au împreună un singur vot peste majoritatea absolută în Parlament,...
Irlanda de Nord va primi un milliard de lire sterline suplimentare, pe parcursul a doi ani, în baza acordului semnat între unioniştii nord-irlandezi din DUP...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, că va desemna un premier după ce la consultările de luni va asculta "toate părţile" şi va...