Air Berlin a anunţat că negociază vânzarea operaţiunilor cu trei companii, în timp ce două persoane apropiate situaţiei au spus că Lufthansa ar putea...
Operatorul aerian german Air Berlin a solicitat marţi intrarea în insolvenţă, după mai mulţi ani de pierderi şi retragerea sprijinului financiar de către...
O baterie de voiaj aparţinând unui pasager a provocat un ”mic” incendiu la bordul unui avion care efectua, săptămâna trecută, un zbor transatlantic...
Compania Lufthansa va opera, din 29 octombrie, zboruri zilnice între Frankfurt şi Timişoara, reprezentanţii Aeroportului ”Traian Vuia” spunând că...
Profitul net al Deutsche Lufthansa a crescut cu 4,6% în 2016, la 1,78 miliarde de euro, dar operatorul aerian german anticipează că profitul ajustat va scădea...
Conducerea operatorului aerian german Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul piloţilor, Vereinigung Cockpit, prin care salariile acestora vor fi mărite cu...
Unele companii aeriene au reînceput sâmbătă să transporte către Statele Unite cetăţeni din cele şapte ţări cărora le-a fost interzisă intrarea pe...
Grupul german Lufthansa intenţionează să angajeze peste 3.000 de persoane în 2017, majoritatea ca însoţitori de zbor, a anunţat miercuri operatorul aerian,...
Autorităţile americane au anunţat că o ameninţare cu bombă anonimă a dus în cursul nopţii la redirecţionarea unei aeronave a companiei Lufthansa, care...
Compania aeriană de stat Tarom a transportat 1,898 milioane pasageri în primele nouă luni ale acestui an, în creştere cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă a...
Operatorul aerian Lufthansa va anula joi 40 de zboruri,din cauza grevei piloţilor germani din zilele de marţi şi miercuri, transmite Reuters.
O instanţă pentru conflicte de muncă din metropola germană Munchen a respins luni după-amiază solicitatea formulată de reprezentanţii companiei aeriene...
Lufthansa a anunţat luni că anulează aproximativ 1.700 de zboruri care urmau să aibă loc marţi şi miercuri, din cauza grevei piloţilor, şi că a...
Piloţii Lufthansa vor organiza marţi şi miercuri noi greve, după ce discuţiile cu conducerea referitoare la majorarea salariilor nu au dus la niciun rezultat...
Lufthansa, cel mai mare operator aerian al Germaniei, a anulat duminică 35 de curse, din cauza grevei piloţilor desfăşurată de miercuri până sâmbătă,...
Lufthansa ar putea anula unele curse şi duminică, chiar dacă piloţii au exclus să mai continue greva în ziua respectivă, după un protest de patru zile...
Greva piloţilor Lufthansa, declanşată miercuri, va continua şi sâmbătă, când vor fi afectate cursele pe distanţe lungi, operatorul aerian german...
Lufthansa va anula vineri 830 de curse pe distanţe scurte şi medii, din cauza grevei piloţilor, a anunţat joi operatorul aerian german, transmite Reuters.
Directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr, a afirmat miercuri, într-un interviu, că a ceda în faţa revendicărilor piloţilor de majorare a salariilor ar...
Lufthansa va anula joi 912 zboruri din cauza grevei piloţilor din Germania, astfel că numărul total al curselor afectate de protestul declanşat miercuri va fi...
Piloţii Lufthansa din Germania au început miercuri o grevă de două zile, sute de zboruri fiind anulate la unul dintre cei mai mari operatori aerieni din...
Compania aeriană germană Lufthansa va anula miercuri peste o treime din zboruri, respectiv 876, din cauza unei greve a piloţilor, legată de dispută...
Compania Eurowings - una dintre liniile aeriene low-cost ale operatorului Lufthansa - a anulat marţi dimineaţă mai mult de 60 de zboruri ca urmare a grevei...
Sindicaliştii germani au anunţat că piloţii companiei Lufthansa vor intra miercuri în grevă, pentru a creşte presiunea asupra patronatului privind o...
Lufthansa a ajuns la un acord cu sindicatul personalului navigant pentru salariile din următorii trei ani şi jumătate a 19.000 de angajaţi, precum şi pentru...