Judecătorii Tribunalului Giurgiu se arată convinşi, în încheierea de şedinţă redactată după liberarea condiţionată din penitenciar a lui Liviu...
Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a participat la cursuri care erau de fapt teste-grilă, dar nu a obţinut la toate punctaj maxim, care i-ar fi adus...
Vasile Dîncu a afirmat că nu crede că este o prioritate pentru Liviu Dragnea să facă politică. „Alţii poate mai visează la revenirea lui şi cred că...
Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a precizat că statutul partidului nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al formaţiunii, în contextul...
Zoltan Szocs, unul dintre cei doi tineri, membri ai grupării Mişcarea de Tineret ”64 de Comitate" (HVIM) Transilvania, condamnaţi la cinci ani de...
Aproape 700 de persoane au fost liberate condiţionat în primele şase luni ale anului, mai mult de o treime fiind condamnate pentru omor, iar peste 100 pentru...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze Curtea Constituţionlă privind neconstituţionalitatea legii care stabileşte că persoanele...
Fostul acţionar dinamovist Cristian Borcea poate fi liberat condiţionat, a decis miercuri, Judecătoria Sectorului 4, dar decizia instanţei nu este definitivă...
Ministerul Justiţiei propune înăsprirea pedepselor pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi incriminarea separată a răpirii, care presupune violenţa...
Deputatul PNL Florin Roman cere PSD să susţină proiectul de lege depus de el prin care solicită "exceptarea de la liberare condiţionată pentru criminali,...
Fostul preşedintele al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Centrului Militar Zonal,...
Tribunalul Constanţa a amânat cu o săptămână pronunţarea în cazul cererii de liberare condiţionată depusă de fostul preşedinte al Consiliului...
Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, condamnat la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, rămâne în...
Comisia specială condusă de Florin Iordache a decis, joi, reducerea tuturor termenelor din Codul penal pentru acordarea liberării condiţionate. Astfel, pentru...
Unul dintre cei şapte condamnaţi în toamna lui 2015 că au violat o fată în vârstă de 18 ani a părăsit penitenciarul, după ce instanţa a admis cererea...
Fostul acţionar de la Dinamo, Cristian Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul "Transferurilor de jucători", rămâne în...
Victor Becali, condamnat la cinci ani şi opt luni de închisoar în dosarul în care a fost condamnat împreună cu fratele său, Ioan, că i-au dat mită de...
Judecătoria sectorului 4 a admis marţi cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Victor Becali, însă decizia nu e definitivă.
Tribunalul Ilfov a respins luni cererea de eliberare condiţionată a lui Cristian Borcea, condamnat la şase ani şi patru luni de detenţie în dosarul...
Instanţa Judecătoriei sectorul 4 a admis miercuri cererea de liberare condiţionată a lui Cristi Borcea, care execută o pedeapsă cu închisoarea de şase ani...
Tribunalul Prahova urmează să se pronunţe miercuri cu privire la contestaţia procurilor la decizia Judecătoriei Ploieşti de liberare condiţionată a...
Judecătoria Ploieşti a dispus eliberarea condiţionată a fostului primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, care a executat o treime din pedeapsa...
Tribunalul Constanţa judecă luni contestaţia depusă de procurorii DNA la decizia Judecătoriei Medgidia din luna iulie prin care Mircea Băsescu, condamnat la...
Potrivit Judecătoriei Sector 4, omul de afaceri Dorin Cocoş, condamnat la o pedeppasa de 2 ani şi 4 luni închisoare în dosarul Microsoft, nu trebuie liberat...
Judecătoria Sectorului 4 arată în motivarea deciziei de liberare în cazul lui Dumitru Nicolae, condamnat în dosarul Microsoft la 2 ani şi 4 luni închisoare...