Universitatea de Vest din Timişoara a anunţat luni că a demarat ”proceduri interne în vederea clarificării situaţiei apărute în spaţiul public” în...
Victor Ponta a declarat că prima dată când s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi într-un cadru informal a fost în 2011, la o podgorie deţinută de omul de...
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat vineri, la Europa FM, că în cazul Black Cube, DIICOT efectuează o anchetă faţă de un grup...
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat vineri, la Europa FM, că Sebastian Ghiţă a făcut presei o prezentare a dosarului în care este...
Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine, pe Facebook, că la acest moment Laura Codruţa Kovesi este cea mai bună soluţie pentru DNA, precizând că ”din...
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, spune, într-un interviu acordat News.ro, că recentele atacuri ale fostului preşedinte Traian Băsescu asupra şefei DNA...
Deputatul Sebastian Ghiţă a declarat, marţi seară, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, unde a depus un autodenunţ în care a susţinut că a...
Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să...
Alina Bica, fosta şefă a DIICOT, judecată pentru corupţie, a declarat, duminică seară, la România TV că nu şi-a închipuit că procurorul şef al DNA,...
Ron Weiner şi David Geclowicz, cei doi israelieni acuzaţi că au spionat familia procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, au fost plasaţi în arest la...
Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, marţi, că aşteaptă rezultatele comisiei rogatorii din Israel privind audierea conducerii firmei...
Statul trebuie să asigure pregătirea profesională a medicilor, astfel încât aceştia să nu ajungă la ”mâna unor companii private” care, în schimbul...
Incriminarea abuzului în serviciu este esenţială pentru activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, peste 40% dintre dosare vizând această infracţiune,...
Procesul dintre procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi Antena 3, a fost amânat, miercuri, la primul termen de la Curtea de Apel Piteşti, instanţă...
Invitată la ambasada Franţei de la Bucureşti pentru a i se înmâna Legiunea de onoare în grad de Cavaler, şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie a spus...
Ambasadorul Franţei în România, Francois Saint Paul, a declarat, marţi, după ce i-a decernat Legiunea de onoare procurorului şef al Direcţiei Naţionale...
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) urmează să trimită un magistrat în Israel pentru a audia...
Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, joi, la Europa FM, că Guvernul va aduce prin Ordonanţă de Urgenţă mai multe modificări la legile administraţiei...
Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, marţi, la Europa FM, că, în cazul în care Curtea Constituţională va declara neconstituţional...
Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, marţi, că ea şi membri ai familiei sale au fost audiaţi ca martori la DIICOT în dosarul privind...
Laura Kovesi reacţionează la o serie de acuzaţii făcute în emisiuni ale Antena 3, potrivit cărora un apropiat al ei ar fi angajatul RCS-RDS şi, din acest...
Dosarul în care procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a dat în judecată postul de televiziune Antena 3 şi care a fost strămutat de la Curtea de Apel...
Serviciul Informaţii Externe precizează, în replică la acuzaţiile aduse de către procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, că nu monitorizează...
Fundaţiile Freedom House România şi Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) au lansat, marţi, "Raportul privind recuperarea prejudiciului şi...
Firma israeliană de investigaţii Black Cube a susţinut marţi că va continua să depună eforturi pentru eliberarea celor doi cetăţeni israelieni, acuzaţi...