Iranul le-a eliberat pe cauţiune pe cele două jurnaliste încarcerate timp de peste un an pentru că au relatat despre moartea Mahsei Amini, care a declanşat...
Un tribunal revoluţionar iranian a condamnat două jurnaliste la pedepse lungi cu închisoarea pentru relatările lor despre moartea în custodie a tinerei...
Un tribunal din Teheran a condamnat două jurnaliste la trei ani de închisoare, din care o parte cu suspendare, pentru „conspiraţie” şi „complicitate”,...
Partidul ultranaţionalist rus LDPR l-a ales vineri şef pe economistul Leonid Sluţki, la o lună şi jumătate după moartea lideruluisău istoric şi...
O delegaţie talibană şi diplomaţi occidentali au început, luni, la Oslo, negocieri în centrul cărora se află criza umanitară din Afganistan, unde...
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a prezentat scuze, marţi, jurnalistelor care au fost agresate la Congresul PNL şi a afirmat că cei vinovaţi ”vor...
La doi ani de la primul sezon, "The Morning Show", serialul de la AppleTV+ cu Jennifer Aniston şi Reese Whiterspoon, revine pe ecrane. Al doilea sezon va fi...
Două jurnaliste de la postul polonez de televiziune de ştiri Belsat au fost condamnate joi, de către un tribunal belarus, la doi ani de închisoare, după ce...
Jurnaliste din Arabia Saudită, Malta şi Vietnam au fost desemnate de către Reporteri Fără Frontiere, organizaţie nonguvernamentală internaţională cu...
Două jurnaliste de la France 2 Montpellier au declarat, sâmbătă, pentru AFP, că au fost agresate de manifestanţi în veste galbene în timp ce transmiteau...