Atacuri ruseşti vizând portul ucrainean Odesa nu constituie un obstacol în calea exporturilor cerealelor ucrainene şi implementării unui acord semnat sub...
Ucraina l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele rus Vladimir Putin că „a scuipat în faţă” ONU şi Turcia prin faptul că a bombardat portul Odesa,...
A doua zi după plecarea de Fenerbahce, mijlocaşul german Mesut Ozil a semnat cu Istanbul Başakşehir un contract pe un sezon.
CFR Călători anunţă că asigură, pe perioada verii, legături directe de la Bucureşti spre Halkali/Istanbul, Sofia, Varna şi retur, la preţuri între 22...
Sportiva Lăcrămioara Perijoc, legitimată la CSA Steaua, s-a calificat, miercuri, în finala categoriei 54 kg, categorie olimpică, la Campionatele Mondiale de...
Peste 150 de persoane au fost reţinute, duminică, la Istanbul, în timp ce încercau să ajungă în Piaţa Taksim pentru a participa la o manifestaţie de 1 mai.
Filantropul turc Osman Kavala, închis de patru ani şi jumătate, a fost condamnat, luni, la Istanbul, la închisoare pe viaţă după pledoariile avocaţilor...
Jucătoarea rusă Anastasia Potapova, locul 122 WTA, venită din calificări, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 250 de la Istanbul.
Sorana Cîrstea, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost eliminată, sâmbătă, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Istanbul.
Rusoaica Veronika Kudermetova, locul 29 WTA şi cap de serie 3, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Istanbul, fază în...
Sorana Cîrstea, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Istanbul.
Organizatorii turneului de la Istanbul au anunţat, joi, că Ana Bogdan, locul 90 WTA, s-a retras înaintea optimilor din cauza unei accidentări la piciorul drept.
Ana Bogdan, locul 90 WTA, venită din calificări, şi-a încheiat joi parcursul la turneul de categorie WTA 250 de la Istanbul, ea retrăgându-se înaintea...
Sorana Cîrstea, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Istanbul.
Ana Bogdan, locul 90 WTA, venită din calificări, s-a calificat în optimile de finală ale al turneului de categorie WTA 250 de la Istanbul.
Favorită 2 pe tabloul principal,Sorana Cîrstea, locul 24 WTA,s-a calificat în turul doi la Istanbul, turneu categorie WTA 250.
Jucătoarea Ana Bogdan, locul 90 WTA şi favorită 2 în calificări, a acces, luni, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 250 de la Istanbul.
Echipa Şahtior Doneţk se antrenează la baza de pregătire a clubului Istanbul Başakşehir, a anunţat, vineri, gruparea turcă.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu participă, joi, la Istanbul la cea de a 27-a Reuniune a Comisiei Mixte Interguvernamentale de colaborare Economică...
Negocierile dintre Rusia şi Ucraina ”au progresat, cu siguranţă”, deoarece pentru prima dată de la începutul negocierilor, delegaţia rusă a ascultat ce...
O delegaţie ucraineană a sosit, marţi, la Istanbul, Turcia, pentru discuţii de pace cu omologii lor ruşi, transmite BBC. Discuţiile faţă în faţă,...
Compania aeriană HiSky şi Aeroportul Internaţional Iaşi a anunţat joi lansarea rutei Iaşi-Istanbul, începând cu data de 19 martie.
Artista Jamala, care a câştigat concursul Eurovision în 2016 pentur Ucraina cu un cântec despre represiunea contra tătarilor din Crimeea, s-a refugiat la...
Turcia a lansat o investigaţie asupra a sute de angajaţi ai municipalităţii din Istanbul, condusă de opoziţie, care sunt acuzaţi de legături cu grupări...
Farul Constanţa a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-1), echipa Galatasaray Istanbul, într-un meci amical, informează site-ul oficial al...