Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, participă la Reuniunea Directorilor Generali pentru Protecţie Civilă de la nivelul...
Procurorul general al României, Alex Florin Florenţa, a avut, luni, la sediul instituţiei, o întâlnire de lucru cu procurorul şef al Parchetului European...
Joe Biden, care nu va participa sâmbătă la încoronarea lui Charles al III-lea, a declarat, vineri, că se va întâlni cu monarhul în iulie pentru a discuta...
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit, miercuri, cu locţiitorul şefului Biroului Gărzii Naţionale a SUA (National...
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit, miercuri, la Bucureşti, cu omologul ucrainean, Mikola Solski, şi au discutat din nou despre tranzitul de...
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, aflat în vizită la Chişinău, a discutat, miercuri, cu premierul Dorin Recean despre sprijinul real pe care România...
Premierul Nicolae Ciucă s-a înâlnit, joi, cu reprezentanţii uneia dintre cele mai mari companii din domeniul producţiei de hidrogen verde. ”Potenţialul...
Prima întâlnire a Consiliului Naţional al Muntelui a avut loc, joi, la Palatul Victoria, sub coordonarea premierului Nicolae Ciucă. Specialiştii au...
Sindicaliştii Sanitas transmit, joi, că sunt profund nemulţumiţi de stadiul negocierilor pentru noua lege a salarizării şi de lipsa implementării integrale...
Prim-ministrul britanic Rishi Sunak se va întâlni cu Joe Biden în Irlanda de Nord săptămâna viitoare, când preşedintele SUA va participa la evenimente...
MInistrul Familiei Gabriela Firea a anunţat că a organizat, joi, o nouă întâlnire de lucru pentru a dezbate propunerile din Strategia Naţională pentru...
Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec a avut o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, cei doi având discuţii privind oportunităţile de continuare...
Liderul UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, s-a întâlnit, luni, cu ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec şi au discutat despre situaţia de securitate...
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut luni o întrevedere cu cancelarul Republicii Federale Germania, Olaf Scholz, aflat în vizită oficială în România....
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, la Bucureşti, cu preşedintele Comisiei de la Veneţia, Claire Bazy Malaurie, şi au discutat despere...
Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, a avut, luni, o discuţie cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în cadrul unei cine de lucru. Cei doi...
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni, cu Alteţa Sa Mohamed bin Zayed Al Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeful statului transmiţând...
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a avut, în cadrul vizitei oficiale pe care o face în Regatul Haşemit al Iordaniei, întrevederi cu...
Reprezentanţi ai conducerii DNA au discutat, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu o delegaţie a Parchetului Coroanei din Marea Britanie, despre competenţa...
Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Rombat, el afirmând că Guvernul sprijină companiile...
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu a anunţat, marţi, după întâlnirea care a vizat Canalul Bâstroe, că partea ucraineană...
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s=a întâlnit, luni, cu ambasadoarea SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, şi au discutat despre cooperarea judiciară...
Ministrul Economiei, Florjn Spătaru, s-a întâlnit, luni, la sediul ministerului, cu Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Ann Kavalec,...
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a anunţat, joi, la Parlament, că vineri vor avea loc consultări tehnice cu partea română, privind...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a întâlnit, miercuri, la Zagreb, cu omologul din Republica Moldova, în marja celei de-a patra reuniuni ministeriale a...