Activităţile suplimentare pot fi o modalitate prin care oamenii să facă ceea ce le place cu adevărat, dar se pot naşte şi din necesitate, un număr tot mai...
De la pălării de 300 de dolari la pantofi sport de 900 de dolari şi tricouri de 700 de dolari, sectorul luxului este îngrijorat de apetitul consumatorilor din...
Generaţia Z este considerată "generaţia celor sensibili”, pentru concentrarea pe problemele sociale, viaţa sănătoasă şi consumul mai puţin de alcool,...
Proporţia adulţilor americani care se identifică drept lesbiene, gay, bisexuali sau transsexuali a atins 7,1% în Statele Unite - un număr care s-a dublat...
Producătorul rus de armament Kalaşnikov, care se află în plină schimbare în ultimii ani, urmează să lanseze o puşcă ”conectată”, în vederea...
Un sfert din generaţia Z are o perspectivă mai degrabă negativă asupra viitorului, relevă studiul KidsFutureMonitor, realizat de Unlock Market Research în...
Peste un sfert (26%) dintre tinerii generaţiei Z (formată, de regulă, din persoanele care s-au născut începând din anul 2000 – n.r.) iau în calcul un...